Pentru că nu are angajate destule persoane cu handicap şi ar trebui să vireze la bugetul de stat peste 10.000 de euro pe an, Primăria Timişoara va cumpăra mobilier urban de la o unitate protejată din Bucureşti pentru dotarea Grădinii Zoologice în noul an. Vor fi achiziţionate bănci, ansambluri de mese cu scaune, pergole, balansoare şi coşuri de gunoi din materiale ecologice pentru Zoo. Autoritățile recunosc că piesele nu sunt ieftine, dar spun că dacă nu le-ar cumpăra s-ar alege doar cu banii dați...
Amândoi au handicap gradul I definitiv, au 32 şi 33 de ani, un băieţel care învaţă foarte bine şi mai au, pentru încă o lună, o locuinţă care a fost retrocedată. Din scaunele cu rotile îşi ajută părinţii, fac cursuri de calificare în meserii în care vor să lucreze şi, în acest moment, trăiesc sperând că cineva le va întinde o mână de ajutor pentru a nu se despărţi.
Mapamond
Vaticanul a emis vineri noi norme care recomandă o abordare prudentă în faţa unor fenomene presupuse supranaturale, cum ar fi statui ale Fecioarei Maria care plâng şi crucifixe din care picură sânge, cazuri care timp de secole au stârnit interesul credincioşilor catolici, scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Universitatea Politehnica Timișoara l-a adus în oraș pe marele șahist Garry Kasparov.
Ştiri din Timiș
Cei de la STPT așteaptă să vadă ce fotografii surprindeți cu cele două tramvaie expuse în Piața Unirii din Timișoara. Cea mai frumoasă dintre ele va fi premiată cu un tur cu tramvaiul turistic.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Urseni, cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, va fi inaugurată sâmbătă cu mare fast. De la ora 14, aici vor avea loc o serie de evenimente.
1
Ştiri din Timiș
ATP TRUCKS AUTOMOBILE, compania producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane din România, anunță lansarea de noi produse în portofoliu. Evenimentul are loc în cadrul festivalului CoBuild 2024 din județul Alba - manifestare dedicată sectorului utilajelor și tehnologiilor pentru construcții. Marcăm astfel debutul autotractoarelor Truston 4x2 550CP și Truston 6x4 550CP.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș, care vor să se orienteze mai bine spre liceul dorit pot consulta de azi Ghidul Candidatului. Documentul a fost întocmit de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean și cuprinde atât lista cu liceele și cifre de școlarizare dar și indicații utile despre procesul de înscriere, sfaturi și recomandări, pentru ca viitorii liceeni să poată alege cel mai potrivit parcurs pentru ei.
Ştiri din Timiș
Nerespectarea timpului de muncă și de odihnă al conducătorilor auto este principala neregulă sancționată, joi, de ITM Timiș în cadrul unui control ce a avut loc pe autostrada A1 Timișoara-Arad.
Capitală Culturală
Vineri se fac 123 de ani de la nașterea lui Romul Ladea, un nume emblematic în arta românească. De-a lungul carierei sale, a influențat și inspirat prin operele sale, prezente în marile orașe ale țării, dar și prin activitatea sa didactică.
1