Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite prin Poșta Română, începând de vineri, 16 august, și până la finalul lunii. Reprezentanții Poștei dau asigurări că nu vor exista întârzieri. Noua lege a pensiilor intră în vigoare din 1 septembrie, iar în baza acesteia pensiile au fost recalculate după o nouă formulă.

Ştiri din Timiș

Încep plățile pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie la Timișoara. Cine poate ridica banii
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță că, în perioada 3-5 august, va efectua plata ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie acordate consumatorilor vulnerabili. Beneficiarii vor putea ridica sumele de la sediul instituției pe baza actului de identitate.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Rogobete, la Timișoara, sugerează că Nicolae Ceaușescu a fost „unicul vizionar al țării”
Într-o încercare de a-l ataca pe premierul interimar Ilie Bolojan tocmai din orașul-simbol al Revoluției din 1989, social-democratul Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, a făcut însă o declarație cel puțin ciudată, în care pare că îl numește pe Nicolae Ceaușescu „unicul vizionar al țării”.

Cinema

Filmul săptămânii: „Spider-Man: Brand New Day”, începutul unui nou capitol pentru eroul Marvel interpretat de Tom Holland
După evenimentele din „Spider-Man: No Way Home”, lumea nu își mai amintește cine este Peter Parker. Deși identitatea sa a fost ștearsă din memoria tuturor, el continuă să protejeze New York-ul ca Spider-Man, în timp ce încearcă să își țină la distanță foștii apropiați, MJ și Ned, pentru a nu le pune din nou viața în pericol.

Ştiri din Timiș

Publicații independente, ceramică și viniluri la Sit+Read POP—UP Fair. Creatorii locali își dau întâlnire la Bastion
Publicații independente, ilustrații, ceramică, bijuterii handmade, obiecte de autor și muzică pe vinil vor putea fi descoperite în primul weekend din august la o nouă ediție a Sit+Read POP—UP Fair, eveniment care aduce în prim-plan creatorii independenți din Timișoara.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Raiul boemiei și-al artelor, în enclava culturală Socolari
12 zile de teatru, film, muzică, pedagogie teatrală, cercetare antropologică, experiment, arte vizuale și taifasuri cu artiști celebri: Atelierele de Antropologie Teatrală „Cătălina Buzoianu” fac, pentru a patra oară deja, din enclava culturală Socolari, un rai al boemilor, dar și o solidă platformă de cooperare europeană în „industria” artelor performative.

România

USR a depus plângere penală după ce un amendament privind Legea ANI a apărut în raportul Comisiei Juridice fără să fi fost votat
USR a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acuzând că un amendament la legea privind integritatea a fost introdus în raportul Comisiei Juridice fără să fi fost depus, discutat sau votat de vreun parlamentar. Formațiunea anunță că a redepus proiectul de lege alături de PNL, fără prevederea pe care o consideră neconstituțională. 6

Ştiri din Timiș

FOTO. Turnul de Apă din Iosefin s-a deschis oficial. Timișorenii îl vor putea vizita în weekenduri
După mai mulți ani de lucrări și un șantier care a trecut și prin schimbarea constructorului, Turnul de Apă din Iosefin s-a deschis oficial vineri, 31 iulie, de Ziua Timișoarei. Monumentul istoric restaurat poate primi acum vizitatori și va funcționa, pentru început, cel mai probabil doar în weekend. 7

Eveniment

Trei oameni au fost bătuți pe o stradă din Giroc. Unul dintre agresori a ajuns la Psihiatrie, celălalt este căutat de polițiști
Trei oameni au fost bătuți în urma unui scandal izbucnit pe o stradă din Giroc. Unul dintre tinerii acuzați de agresiune a ajuns la Clinica de Psihiatrie de pe Văcărescu, în timp ce complicele său este căutat de polițiști. 6

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici