tion.ro Web analytics

A fost condamnată la un an de închisoare pentru sărvârșirea infracțiunii de fals intelectual, după ce fusese achitată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obligată să muncească în folosul comunității, dar până la urmă pedeapsa cu închisoarea a fost comutată în avertisment. Este povestea unei funcționare care acum lucrează în Primăria Timișoara, o profesoară de istorie și engleză care a fost anchetată pentru o perioadă în care a lucrat la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație – OTIMMC Timișoara. În aprilie, ea a fost transferată în instituția de pe C.D. Loga, chiar la aparatul de specialitate al primarului.
Războiul dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni nu pare să se amelioreze. Luni, premierul Victor Ponta a anunţat că va depune, marţi, o plângere penală împotriva preşedintelui României, Traian Băsescu, pentru atacurile la adresa senatorului Gabriela Firea.
Mister cu semnele de circulaţie care au apărut pe copaci la Timişoara. Imagini cu originalele indicatoare au fost prezentate de un ales în plenul consiliului local de marţi. La prima vedere, primarul Nicolae Robu a spus că fotografiile prezentate de consilierul PDL Simion Moşiu sunt trucate, dar ulterior s-a dovedit că astfel de semne de circulaţie într-adevăr există... Reprezentanţii Primăriei Timişoara susţin că acele indicatoare rutiere nu au fost montate cu acordul lor şi că au şi depus o plângere penală ca urmare a celor întâmplate.
Romii care au bătut, în vara acestui an, trei jurnaliști de la o televiziune locală sunt cercetați penal pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și amenințare. Printre cei care riscă închisoarea este și Vișinel Cârpaci, unul dintre cei mai cunoscuți romi din Timișoara.

Sănătate

Tromboza venoasă profundă – ce este și cum se tratează
Ceea ce numesc specialiștii „tromboza venoasă profundă” este formarea unui cheag de sânge, într-o venă profundă, de obicei la nivelul picioarelor. Netratată, această afecțiune poate duce la probleme grave de sănătate, de aceea este important să știm să identificăm primele semne, pentru a primi ajutor de la specialiști.

România

26 mai, Ziua Românilor de Pretutindeni. Mesajul președintelui Iohannis
Ziua Românilor de Pretutindeni este celebrată anual în ultima duminică a lunii mai. Preşedintele Klaus Iohannis a îndemnat, duminică, 26 mai, la păstrarea identităţii, limbii şi tradiţiilor româneşti. 1

Capitală Culturală

Petrică Moise, omagiat la a treia ediție a festivalului care îi poartă numele
Un adevărat regal folcloric va avea loc la Festivalul Național de Folclor Petrică Moise. Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediție, este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 26 mai 2024, în Timișoara?
Duminică, 26 mai, la Muzeul Satului Bănățean au loc evenimente diverse pentru copii mari și mici, iar în Piața Unirii se organizează Silent Disco in the City. Continuă spectacolele din cadrul TESZT.

Mapamond

VIDEO. Cel puțin 20 de morți, printre care mai mulți copii, în urma unui incendiu izbucnit la o sală de jocuri, în India
Un incendiu puternic a cuprins o sală de jocuri din Rajkot, India. Cel puțin 22 de persoane, dintre care 9 copii, au murit. Cauzele sunt încă necunoscute. Se fac investigații.

Ştiri din Timiș

Dobra și-a prezentat programul politic cu care candidează la Primăria Lugoj, în prezența lui Ciolacu, Grindeanu și Simonis
Călin Dobra este candidatul cu care PSD încearcă să recâștige Primăria Lugoj, după ce, în 2020, a pierdut-o în fața liberalilor. Pentru că în al doilea municipiu al Timișului, social-democrații și liberalii nu fac alianță, Dobra a fost susținut doar de colegii săi de partid, inclusiv de liderii de la nivel național. 5

Eveniment

FOTO. Mai mulți pompieri răniți în urma unui accident rutier produs lângă Timișoara. Unul este în stare gravă
Accident cu șapte victime, sâmbătă după-masă, în Recaș. Au fost implicate un autoturism în care se afla doar șoferul și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Recaș, care se deplasa la o intervenție. A fost alertat elicopterul SMURD CS, unul dintre răniți fiind transportat în stare gravă la spital. 14

Ştiri din Timiș

Noul tramvai galben din Timișoara a trecut de probe
Tramvaiul galben livrat de cei de la Bozankaya a trecut prin perioada de probe în ultimele zile, iar sâmbătă, 25 mai, reprezentanții primăriei anunță că le-a trecut pe toate. Acesta este doar primul din seria de 17 vehicule asemănătoare care vor ajunge la Timișoara în acest an. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici