Sunt curajoşi, inventivi, puşi pe treabă şi... aproape de succes. Doi studenţi au realizat lângă Timişoara un sistem acvaponic, în care 50 de peşti exotici oferă condiţiile necesare pentru ca aproape 600 de plante – salată verde, roşii, castraveţi şi ardei – să crească 100% bio. Florin Manca şi Sergiu Miron au pus astfel Timişoara pe harta puţinelor (încă) locuri din lume unde se practică acvaponia.
Accident rutier grav în localitatea Peciu Nou din judeţul Timiş, în cursul zilei de miercuri. Un bărbat a pătruns cu maşina pe contrasens şi a lovit în plin un alt autoturism. Omul susţine că i s-a făcut rău... Bilanţul accidentului? Şapte răniţi, una dintre victime fiind preluată de un elicopter SMURD şi adusă la Timişoara.
Doi bărbați care, în 2009, au intrat în locuința unui om de afaceri italian din Peciu Nou de unde au furat aproape 60.000 de euro au fost condamnați de Judecătoria Timișoara la trei și, respectiv, patru ani de închisoare. După pronunțarea sentinței, unul dintre hoți a fugit, iar al doilea a fost prins de polițiști și dus în arestul Poliției Timiș.
Accident grav de circulaţie, joi seara, pe drumul care leagă localitatea Peciu Nou de Giulvăz, în județul Timiș. Un tânăr a fost la un pas de moarte după ce s-a dat peste cap cu maşina. Accidentul s-a petrecut, spun poliţiştii, după ce un animal i-a tăiat calea şoferului.
Marți puteți merge la expoziții, o seară de jocuri distractive la ateliere sau la show-uri de stand-up comedy.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) i-a interzis liderei partidului S.O.S. România, europarlamentara Diana Șoșoacă, să intre pe teritoriul ucrainean, potrivit Hotnews.ro.
Mii de oameni au ieșit în stradă luni în Macedonia de Nord pentru a cere dreptate pentru cele 59 de persoane decedate într-un incendiu izbucnit duminică într-un club de noapte și pentru a denunța corupția care, în opinia lor, s-a aflat la originea tragediei, scrie Agerpres.
Duminică, 13 aprilie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, iubitorii de muzică sacră vor avea parte de un eveniment de excepție: spectacolul extraordinar „Săptămâna Patimilor”, susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara a obținut o performanță deosebită, reușind să se califice la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge, ce se va desfășura în perioada 12-16 aprilie 2025, în Houston, Texas.
1
Marile bucurii vin la prețuri mici! Cu ocazia aniversării de primăvară, Auchan sărbătorește cu reduceri, oferte și beneficii la produse din cele mai importante categorii. Până pe 1 aprilie, peste 1.600 de produse cu prețuri spectaculoase sunt disponibile în supermarketurile și hipermarketurile Auchan.
Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunțat, luni, că Biroul Electoral Central a validat candidatura sa la alegerile prezidențiale, scrie Agerpres.
2
Asociația Printre Cucubee, în parteneriat cu Asociația Lumea lui Iannis, a lansat o campanie dedicată sprijinirii pacienților oncologici, oferindu-le suport în această luptă dificilă. Inițiativa se va încheia cu un târg caritabil, unde fiecare achiziție contribuie la această cauză.