Un bărbat de 43 de ani din Denta, angajat ca agent de pază, riscă să petreacă următorii ani în spatele gratiilor, după ce a fost prins de polițiști în timp ce încerca să scoată din firma unde lucra 80 de kilograme de aluminiu.
Doi tineri au fost prinși în timp ce furau în loc să păzească societatea comercială la care erau angajați pe post de paznici. Cei doi au furat șapte acumulatori auto în valoare de peste 5100 de lei şi au fost reținuți pentru 24 de ore urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentați Parchetului de pe lângă judecătoria Timișoara cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul de 35 de ani era dat în urmărire internaţională pentru omor. El este acuzat că, în februarie 2010, a intrat peste paznicul unei societăţi comerciale şi l-a omorât în bătaie. Criminalul a plecat cu două telefoane mobile şi un computer şi reuşise să fugă din ţară.
Un patron din Timiş... a pus lupul paznic la oi. În rolul lupului este un bărbat care a furat peste 400 de kilograme de carne tranşată de la locul de muncă, de la o firmă din localitatea Carani, unde lucra ca paznic.
Descoperire şocantă duminică dimineaţă, la marginea oraşului Timişoara. Paznicul unei firme de construcţii a fost găsit fără suflare, într-o baltă de sânge. El a fost omorât în bătaie de hoţi, care au luat din incinta unităţii un calculator şi două telefoane mobile.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.