tion.ro Web analytics

După ce vreme de luni bune pe şantierul din Piaţa Unirii nu s-a mişcat nimic, în aceste zile au început în sfârşit lucrările de pavare şi în această zonă din centrul istoric al Timişoarei. Dacă pentru celelalte pieţe şi străzi din Cetate care au intrat în reabilitare s-a adus piatră naturală nouă din carierele româneşti şi din Italia, în Unirii se va folosi vechea piatră.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara dau asigurări că lucrările de reabilitare a centrului istoric vor continua în forţă din această săptămână, pentru că acum nu mai există probleme cu aprovizionarea cu piatră. La pavarea străzilor şi pieţelor din Cetate se foloseşte piatră din carierele româneşti şi piatră adusă din Italia, iar în cazul Pieţei Libertăţii – cărămidă austriacă. Pe arterele intens circulate vor fi plăci mari din piatră în partea din mijloc. „O să-mi mulţumiţi mie, toate femeile din Timişoara o să-mi mulţumiţi că m-am luptat pentru asta!”, le-a transmis primarul Nicolae Robu timişorencelor.
Pavarea cu piatră cioplită a străzilor din centrul istoric al Timişoarei se dovedeşte a fi o lucrare mai anevoioasă decât părea la început. De exemplu, pavarea pe strada Mercy a fost începută în luna noiembrie a anului trecut, iar ultimele estimări ale primarului Nicolae Robu arată că aceasta se va finaliza în luna martie. Cu toate că mai sunt doar câteva luni până când acest proiect pe fonduri europene trebuie finalizat, primarul Timişoarei susţine că nu se va face rabat de la calitate.
În centrul istoric al Timişoarei se lucrează la capacitate redusă în această perioadă, dar reprezentanţii primăriei spun că de luni ar trebui să vedem o desfăşurare mai mare de forţe, dacă vremea va permite acest lucru. Pe strada Florimund Mercy muncitorii au început să pună piatra la sfârşitul anului trecut, în noiembrie, dar lucrurile nu sunt încă bătute în cuie în privinţa variantei finale de pavaj.
În aceste zile au început în sfârşit lucrările de pavare a străzii Florimund Mercy. Este cea de-a treia stradă cuprinsă în proiectul de reabilitare a centrului vechi al Timişoarei pe care se pune piatra, după micuţa stradă Fără Nume pe care s-au făcut nenumărate teste şi strada General Praporgescu, unde nu s-a încheiat încă pavarea şi au tot fost refăcute unele porţiuni...

Ştiri sportive

Aur pentru Timișoara la Belgrad: sprinterul Luca Zanfir, dublu campion U20 într-o competiție internațională de top
Belgradul a găzduit o competiție internațională de atletism indoor cu 232 de sportivi din opt țări. Luca Zanfir, atlet dublu legitimat la LPS Banatul Timișoara și CSM Lugoj, s-a remarcat prin evoluții excelente, câștigând aurul la U20 în probele de 60 m (cu record personal de 7 secunde) și 200 m, obținând totodată locul IV la seniori la 60 m și locul III la 200 m.

Ştiri din Timiș

5 aplicații care te ajută să te deconectezi după o zi stresantă
ADVERTORIAL. Trăim într-o perioadă în care stresul reprezintă o problemă cu care ne confruntăm aproape zilnic. Cel mai adesea, principala sursă cauzatoare de stres este locul de muncă, așa că ori de câte ori ne întoarcem acasă de la birou, singurul obiectiv este acela de a ne relaxa.

Sănătate

Val de viroze și pneumonii în Timiș: peste 1.800 de cazuri raportate într-o singură săptămână
Numărul infecțiilor respiratorii acute este în creștere în județul Timiș, potrivit celei mai recente raportări a Direcției de Sănătate Publică Timiș.

Eveniment

FOTO. Peste 2.000 de mașini abandonate, eliminate de pe străzile Timișoarei. Amenzi de 1.000 de lei pentru proprietarii care ignoră somațiile
Poliția Locală Timișoara continuă „lupta” împotriva autovehiculelor abandonate care ocupă locuri de parcare și reprezintă, în multe cazuri, adevărate focare de infecție pe domeniul public.

Ştiri din Timiș

FOTO. Drumul de la restaurare la elemente unice. Lucrările la Turnul de Apă din Iosefin se termină în primăvară
Turnul de Apă din Iosefin este aproape de redeschidere ca centru cultural, cu spații expoziționale, cafenea și punct de belvedere. Lucrările au ajuns la circa 94% și ar putea fi finalizate în această primăvară, după peste patru ani marcați de blocaje, rezilieri de contracte și pierderea finanțării. 3

Eveniment

Crimă șocantă în Timiș. Adolescent de 15 ani, omorât de trei prieteni și îngropat într-o grădină
Un adolescent de 15 ani din Cenei, județul Timiș, dat dispărut pe 19 ianuarie, ar fi fost găsit ucis. După descoperirea unor bunuri ale acestuia și a unor urme de sânge, polițiștii ar fi extins căutările și găsit trupul adolescentului îngropat într-o grădină. Suspecții ar fi trei minori, prieteni ai băiatului, aflați în custodia poliției. 20

Capitală Culturală

FOTO. Țigla care a acoperit Banatul: povestea imperiului Muschong, de la Lugoj la stațiunile balneare
Cu mult înainte ca Banatul să fie definit prin arhitectură sau urbanism, acoperișurile au fost cele care au unit orașele și satele regiunii. De la Lugoj, o fabrică de țiglă a ridicat, la propriu, Banatul acoperiș cu acoperiș. Marca Muschong, ștanțată direct în lutul ars, a devenit sinonimă cu durabilitatea și cu munca temeinică, fiind prezentă timp de decenii pe case, școli, fabrici și clădiri publice. 1

Mapamond

Tragedie feroviară lângă Barcelona: tren deraiat după prăbușirea unui zid, mecanicul mort și zeci de răniți
Un tren regional a deraiat lângă Barcelona, după ce a lovit un zid prăbușit pe calea ferată din cauza ploilor abundente. Mecanicul a murit, iar aproximativ 40 de pasageri au fost răniți, cinci grav. Accidentul a avut loc în Gelida, pe fondul furtunilor puternice care au plasat regiunea sub Cod Roșu.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici