Există încă, în Timiș, copii care, din sărăcie, renunță la școală. Copii pentru care zilele săptămânii nu se măsoară în ore de matematică și literatură, în teme, teze și pauze vesele cu colegii, ci în zile de sapă la câmp, de păzit oile sau muncit, cu ziua, în curțile altora. Sunt familii pentru care rechizitele de școală, ghetele copiilor, pachetul cu mâncare sunt ținte greu de atins.
Patriarhia Română a trimis Consiliului Judeţean Timiş, precum şi celorlalte consilii judeţene din ţară, o scrisoare prin care solicită un sprijin financiar de 300.000 de lei, fondurile fiind necesare pentru continuarea lucrărilor de ridicare a Catedralei Mântuirii Neamului. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, susţine că această solicitare va fi discutată anul viitor, la întocmirea bugetului.
Sambata seara, o delegatie a Patriarhiei Romane in frunte cu Preasfintitul Varsanufie Prahoveanul va aduce Lumina Sfanta, cu un avion special, de la biserica Sfantului Mormant din Ierusalim.
Administraţia Naţională a Peniteniciarelor în parteneriat cu Fundaţia Filantropia Timişoara şi Patriarhia Română derulează un proiect care are ca scop reintegrarea în societate a persoanelor aflate în detenţie. Unul dintre scopurile finale ale proiectului îl reprezintă deschiderea unei brutării la Timişoara şi la Craiova în care să angajeze foşti deţinuţi.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
2
Ştiri din Timiș
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.
Eveniment
Un bărbat de 68 de ani din Hunedoara a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina de 43 de ani, lovind-o și împiedicând-o să părăsească locuința. El este cercetat acum pentru violență în familie și lipsire de libertate și a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara anunță câștigarea unui nou proiect strategic. Finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia, proiectul vizează modernizarea infrastructurii publice și reducerea consumului energetic în zona metropolitană Timișoara, cu un impact direct asupra comunei Dumbrăvița.
1
Utile
Sâmbătă, 6 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
România
Sfântul Nicolae, sărbătorit anual pe 6 decembrie, este una dintre cele mai îndrăgite și așteptate sărbători ale iernii în România. Cunoscut ca „Moș Nicolae”, el este protectorul copiilor, al marinarilor, al celor nevoiași și al celor aflați în primejdii. Figura sa blândă și darnică s-a împletit de-a lungul timpului cu obiceiuri populare străvechi, dând naștere unei sărbători pline de magie și semnificații.