Cei mai mici dintre timișoreni se vor putea bucura în sfârșit de un patinoar al lor, chiar în Parcul Copiilor. Lucrările la patinoarul mult-promis de municipalitate sunt aproape gata. Mai mult, primarul Nicolae Robu crede că va putea face recepția chiar la sfârșitul săptămânii viitoare. Dacă patinoarul are succes, edilul-șef ar mai vrea unul.
Undă verde lucrărilor la mult așteptatul patinoar din Parcul Copiilor, care ar trebui să fie pus la dispoziția timișorenilor la sfârșitul lunii octombrie. Autoritățile locale nu au făcut încă un regulament de funcționare, iar primarul Nicolae Robu încă se gândește dacă patinoarul va putea fi folosit doar de către copii sau și de către adulți.
De cât timp este nevoie pentru amenajarea unui patinoar? Aparent, la Timișoara, de mai bine de jumătate de an. Se discută din toamna anului trecut despre un patinoar de iarnă-vară în Timișoara. Autoritățile locale au alocat fondurile necesare încă din octombrie 2015, iar la începutul acestui an a fost și desemnată firma care să-l amenajeze. Spațiul pe care se face arată la fel însă, pentru că… mai e nevoie de avize.
Mapamond
Comisia Europeană a decis să amâne cu 12 luni implementarea proiectelor de legislație națională care vizează restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale și care se suprapun cu viitoarele norme europene. Măsura urmărește evitarea unor reguli diferite de la o țară la alta și asigurarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene.
România
Ministerul Mediului anunță deschiderea unei noi sesiuni a Programului Rabla pentru persoanele fizice, începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00. Bugetul total alocat este de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete.
Capitală Culturală
Adolescenții care au participat la atelierele Ideo Ideis din Timișoara vor prezenta vineri, 30 octombrie, spectacolul „Doamnă, da’ suntem la televizor!”. Reprezentația va avea loc de la ora 18:30, la Casa Tineretului - Centrul FITT, în Sala Studio, și marchează încheierea a cinci zile de ateliere de teatru, regie, dramaturgie și dezvoltare personală.
Eveniment
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce s-ar fi dat drept polițist și ar fi oprit un șofer în trafic, în Lugoj. Acesta i-a cerut actele mașinii, apoi i-a spus că l-a amendat cu o sumă foarte mare, fără să îi dea vreun document care să dovedească sancțiunea.
Eveniment
O femeie de 56 de ani și un bărbat de 58 de ani au fost reținuți de DIICOT, după ce anchetatorii au găsit droguri de mare risc și canabis la sediul unei fundații din Boșorod, unde cei doi organizau retreat-uri și evenimente de dezvoltare personală. În urma perchezițiilor, au fost ridicate și aproape 45.000 de euro și peste 18.000 de lei.
Ştiri din Timiș
PSD Timiș a stabilit, joi, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Județean, persoanele pe care le propune pentru conducerea Instituției Prefectului – Județul Timiș, în contextul formării noului Guvern și al trecerii PNL și USR în opoziție.
Ştiri din Timiș
Reconstrucția Pasajului Slavici-Polonă intră într-o nouă etapă. De marți, 3 noiembrie, începe demolarea pasajului spre strada Wilhelm Tell, iar traficul va fi închis pe această porțiune și deviat pe drumul provizoriu și Centura Sud.
Eveniment
Polițiștii de frontieră din zona Deta au prins 11 cetățeni străini care au intrat ilegal în România dinspre Serbia. Aceștia au fost găsiți în apropierea localității Toager, în două grupuri, unul dintre ele fiind descoperit cu ajutorul unei drone.