Centrele comerciale din Timișoara își ajustează orarul după cerințele clienților de Paşti. Cum sărbătorile înseamnă cadouri şi multe cumpărături, și supermarketurile țin ușile deschise mai mult timp. Iată programul marilor magazine din Timișoara în perioada următoare.
Rezultatele anchetei incepute după moartea celor şapte iepurasi de la Târgul de Paşti din Piaţa Victoriei vor fi cunoscute în două zile, a afirmat primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu. El a declarat, că, deocamdată,se merge pe două variante: să fi fost otrăviţi sau omorâţi de maidanezii din zonă.
Nici familia, nici instituţiile, nici spitalele nu vor să audă de el. Sâmbătă a împlinit un an de când este îngrijit de Fundaţia Timişoara 89, iar reprezentanţii organizaţiei spun că efortul lor a fost dus dincolo de limite. Este vorba despre un bătrân de 75 de ani, abandonat la fundaţia Timişoara 89.
În toate cele patru judeţe ale Centrului Regional Reţea Postală Timişoara, în Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, a fost organizată o campanie ce a avut ca scop colectarea de jucării, jocuri educative şi rechizite şcolare pentru copiii orfani, precum şi pentru copiii proveniţi din familii defavorizate.
Pregătiţi-vă din timp pentru Paşti! Dacă doriţi să beneficiaţi de cea mai bună idee pentru a-i răsplăti pe cei iubiţi cu un cadou de sărbătorile pascale sunteţi invitat să vizitaţi Târgul Cadourilor de Paşte. Evenimentul va avea loc de vineri până duminică, iar locaţia este una inedită, şi anume Teatrul Naţional Timişoara.