Sărbătorile de Paști sunt, pentru români, alături de Crăciun, cele mai importante din an. Este sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul "Hristos a înviat!", la care se răspunde cu "Adevărat a înviat!".
Mii de timişoreni s-au adunat, sâmbătă seara, la Catedrala Mitropolitană din centrul oraşului pentru a lua lumina sfântă. A fost prima slujbă de Înviere oficiată de noul mitropolit al Banatului, ÎPS Ioan Selejan.
De aproape 2.000 de ani, credincioșii celebrează, în Sâmbăta Mare, una dintre cele mai mari minuni sărbătorite de ortodocși - aprinderea miraculoasă a Sfintei Lumini în mormântul Mântuitorului Iisus Hristos.
ÎPS Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, transmite mesajul său de Paşti tuturor credincioşilor din Banat. Este primul mesaj de Paşti al lui Ioan Selejan din poziţia de Mitropolit al Banatului.
Meteorologii au vești bune pentru bănățeni. Cei care vor petrece sărbătorile pascale acasă vor avea parte de o vreme frumoasă și caldă.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
2
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.