Numai liniște nu a fost anul acesta de Paște, timișenii au provocat scandaluri și bătăi în tot județul. În total, peste 1.000 de polițiști au ieșit pe străzi, au aplicat 563 de sancțiuni și au intervenit în 126 de scandaluri și bătăi. Totul s-a întâmplat în numai trei zile.
Sărbătorile sunt aşteptate cu nerăbdare de toţi cei care doresc să se bucure din plin de o minivacanţă. Pentru clienţii săi, Iulius Mall Timişoara s-a pregătit cu oferte de nerefuzat. Iepuraşul ţopăie prin magazinele îndrăgite în căutarea celor mai frumoase cadouri, aşteptându-i pe bănăţeni să i se alăture în periplul său.
La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Paul Popescu Neveanu din Timișoara s-a organizat, la finalul acestei săptămâni, Concursul Național de Creație Artistică din cadrul Proiectului Educațional Național „Lumina se naște din culoare", având ca tematică Sărbătorile Pascale.
Aproximativ 100 de copii din centrele de zi și centrele de plasament din Timișoara au sărbătorit Paștele duminică după-amiază. Evenimentul "Paștele celor mici" a cuprins o zi plină de jocuri, cadouri, dans, muzică și multe activități pentru micuți.
Chiar dacă sărbătorile pascale au trecut, Asociația People for People le oferă copiilor din centrele sociale din Timișoara încă o zi de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Paștele celor Mici va avea loc duminică, 12 mai, la Muzeul Satului Bănățean.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe spectacole.
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CF Timișoara atrag atenția asupra tulburărilor menstruale, considerate primele semnale ale unor dezechilibre importante în organism. Specialiștii subliniază că una din trei femei se confruntă, la un moment dat, cu o tulburare care necesită evaluare ginecologică.
România
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a obținut duminică 32,7% din voturile bucureștenilor, în timp ce candidatul PSD, Daniel Băluță, a fost creditat cu 26,3%, conform exit-pollului CURS-Avangarde. Autoritatea Electorală Permanentă a început să afișeze primele rezultate parțiale.
Ştiri din Timiș
Pentru Pavel Bartoș, Timișoara este un fel de „acasă”. Actorul a revenit în oraș cu ocazia turneului național al filmului „Crăciun cu Ramon”, unde s-a întâlnit cu publicul și a vorbit despre povestea din spatele noii producții.
Ştiri din Timiș
Conacul Zăgujeni va găzdui sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 15, vernisajul expoziției „Banatul de altădată: gusturi și povești”, semnată de artista fotograf Georgiana Neda. Evenimentul este organizat de Asociația Miltonia, în cadrul Târgului de Crăciun desfășurat în acest monument istoric din județul Caraș-Severin.
Agenda
În diferite părţi ale lumii există anumite destinaţii în care doar bărbaţii au acces. Motivele sunt diverse: de la credinţe religioase, la restricţii istorice ori sociale. Iată cinci astfel de locuri.
Ştiri din Timiș
Asociația Culturală Pusta, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică și Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara (UVT), invită publicul la Concertul de Crăciun 2025. Evenimentul va avea loc duminică, 14 decembrie, de la ora 17, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Gerard” din Cenad.
Mapamond
Un incendiu izbucnit într-un club de noapte din renumita destinație turistică Goa, în India, a provocat moartea a cel puțin 25 de persoane, între care patru turiști, au anunțat autoritățile locale, citate de CNN.