„Domnul Chiș, e totul pregătit? Putem să dăm drumul la circulație prin pasaj? Vă rog să dați balizele la o parte!”, și-a început primarul Timișoarei regia, luni dimineață. Edilul-șef a deschis circulația prin Pasajul Iulius Town, scena fiind surprinsă video chiar de șeful Direcției de Drumuri din primărie, Culiță Chiș. Se circulă subteran de pe Bd. Antenei până la Piața Consiliul Europei, dar tunelul pe care îl face primăria mai are de așteptat.

Ştiri din Timiș

Spectacol pe patru roți în Piața Unirii. Aproape 150 de mașini de colecție vin la Timișoara
Piața Unirii se transformă, în 17 octombrie, într-un veritabil muzeu auto în aer liber. Aproape 150 de mașini de colecție vor putea fi admirate de timișoreni în cadrul celei de-a 28-a ediții a evenimentului „Retroparada Toamnei”, eveniment organizat de Retromobil Club România.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 8 octombrie
Joi, 8 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Sănătate

Peste 2.200 de doze de vaccin antigripal, administrate în Timiș în primele zile ale campaniei naționale
Campania națională de vaccinare antigripală pentru sezonul 2026-2027 a început, iar în primele zile au fost administrate deja peste 2.000 de doze în județul Timiș. Potrivit datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Timiș, în perioada 1-5 octombrie au fost administrate 2.259 de doze de vaccin antigripal. În aceeași perioadă a anului trecut, în județ au fost administrate 1.673 de doze.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 octombrie 2026, în Timișoara?
Joi, 8 octombrie, puteți participa la un atelier de căsuțe de ceramică, să mergeți la concerte sau să vizitați diverse expoziții.

România

Luca Niculescu începe joi negocierile pentru formarea Guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu începe joi consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Niculescu se va întâlni, pe rând, cu reprezentanții PSD, PNL și UDMR, la sediile celor trei formațiuni.

Capitală Culturală

Artiști din patru țări la simpozionul „Ștefan Jäger” , în Jimbolia
În perioada 11–17 octombrie 2026, Muzeul „Ștefan Jäger” găzduiește cea de-a XIV-a ediție a Simpozionului Internațional de creație plastică „Ștefan Jäger”, eveniment care va reuni artiști din România, Serbia, Irak și Polonia într-un amplu proiect de creație și dialog intercultural.

Ştiri din Timiș

Concert simfonic extraordinar în Peștera Românești
Peștera Românești devine, din nou, decor pentru un eveniment cultural deosebit. Duminică, 18 octombrie, de la ora 13, publicul este invitat la un concert simfonic extraordinar susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești.

Eveniment

Două mașini s-au ciocnit pe Calea Torontalului, după o manevră de întoarcere. O femeie a fost rănită
Un accident rutier a avut loc miercuri, 7 octombrie, pe Calea Torontalului din Timișoara. Două mașini s-au ciocnit, iar o femeie de 40 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.