Primarul Timișoarei susține că toate reacțiile amuzate care au venit după inaugurarea pasajului Jiul și a marcajelor din intersecția cu Bulevardul Republicii sunt de fapt încă o încercare „a celor care nu au făcut nimic în viața lor” de a-i submina realizările. Robu a mărturisit că el a cerut să nici nu se marcheze acea intersecție, însă constructorul nu i-a respectat dorința, marcând intersecția chiar înainte de inaugurarea pasajului.
Pentru că unii timișoreni au remarcat că promisiunea primarului Nicolae Robu, referitoare la deschiderea circulației pe cele cinci benzi noi ale Pasajului Jiul până la sfârșitul lunii septembrie, nu s-a îndeplinit, edilul-șef a răbufnit din nou asupra celor ce nu sunt de acord cu el și nu îl susțin în tot ceea ce face. „Au mințile în întuneric”, susține primarul, care îi informează că oricum termenele oficiale de finalizare la pasajele Jiul și Popa Șapcă sunt primăvara anului 2018.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.