tion.ro Web analytics

Realizarea lotului 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj a făcut necesară şi construirea unei serii de pasaje care să permită trecerea de o parte şi cealaltă a drumurilor care leagă localităţile din zonă. Unul dintre acestea, care leagă Recaşul de Petrovaselo, a adus, în premieră, şi asfaltul acolo unde nu era. În apropierea pasajului peste A1, șoseaua asfaltată se termină brusc, iar între aceasta și pasaj șoferii sunt nevoiți să circule pe o bucată de drum pietruit. Dacă ai viteză şi nu cunoşti zona, ai șanse mari să îţi strici maşina.

Lugoj

Rețelele de apă și canalizare intră într-o nouă etapă de modernizare. Investiții majore făcute de Aquatim la Lugoj
Aquatim se află într-o etapă decisivă a investițiilor în municipiul Lugoj, odată cu demararea proceselor de elaborare și pregătire a proiectelor care vizează modernizarea completă a infrastructurii de apă și canalizare. Inițiativa reprezintă un pas esențial pentru alinierea serviciilor publice la standardele europene.

Utile

Programul Primăriei Ghiroda în perioada sărbătorilor de iarnă
Primăria Comunei Ghiroda anunță modificări ale programului cu publicul pe perioada sărbătorilor de iarnă. Ultima zi de lucru cu cetățenii pentru toate compartimentele va fi vineri, 19 decembrie 2025, iar activitatea va fi reluată luni, 12 ianuarie 2026.

Dialoguri Sănătoase

Dr. Roxana Voicu ne explică cum să gestionăm mesele copioase de sărbători fără să ne dăm digestia peste cap
Mesele bogate de Crăciun și sărbători pot suprasolicita stomacul și intestinul, dereglând hormonii și glicemia. Dr. Roxana Voicu, medic specialist în consiliere nutrițională, explică ce se întâmplă în corp, ce alimente și combinații trebuie evitate și oferă sfaturi practice pentru a preveni balonarea, indigestia și nu numai.

Ştiri din Timiș

FOTO. Ultimele pregătiri pentru deschiderea Pasajului Solventul: testele de iluminat, finalizate cu succes
Probele la sistemul de iluminat public din Pasajul Solventul au fost finalizate cu succes, a anunțat luni seara primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Eveniment

Incendiu matinal pe strada Cireșului din Ghiroda. Flăcările au cuprins o anexă
Un incendiu a cuprins marți dimineață o anexă din Ghiroda. Pompierii au reușit să limiteze pagubele și să prevină victimele.

Eveniment

FOTO. Accident rutier pe bulevardul Iuliu Maniu din Timișoara. Trei persoane au primit îngrijiri medicale
Un accident rutier produs pe Bulevardul Iuliu Maniu din Timișoara, marți dimineața, a dus la rănirea a trei persoane. Acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 16 decembrie 2025, în Timișoara?
Marți, 16 decembrie, puteți lua parte la un dialog sonor captivant, să mergeți la teatru sau la expoziții. Mai puteți vizita și târgurile de Crăciun din oraș.

Eveniment

UPDATE. Accident rutier în Remetea Mare: o victimă inconștientă
Luni, 15 decembrie, în jurul orei 17:30, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit la un accident rutier produs în Remetea Mare. UPDATE. Victima a răspuns manevrelor de resuscitare

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici