Weekend plin pentru petrecăreții dornici de distracție la Timișoara. Doamnele și domnișoarele vor fi sărbătorite cum se cuvine pe 8 martie, iar sâmbătă Centrul Regional de Afaceri va găzdui cel mai mare festival de muzică comercială al începutului de an.
Sâmbătă, 9 martie, la Centrul Regional de Afaceri are loc prima ediție a Xland Music Festival, ce aduce la Timișoara muzicieni precum Antonia, Corina, Guess Who, Raluka și mulți alții. Organizatorii promit opt ore de distracție, iar tion.ro premiază încă un cititor cu o invitație dublă la eveniment.
Pregătiți de distracție? Cluburile din Timișoara au pus la cale câteva petreceri care să ne țină ocupați în acest sfârșit de săptămână.
Antonia, Guess Who, Corina, Raluka, X Avenue, Feli Donose, Silviu Pașca sunt doar câţiva dintre artiştii care vor urca sâmbătă, 9 martie, pe scena XLand Music Festival, cel mai mare eveniment de muzică comercială organizat până acum la Timişoara. Cititorii www.tion.ro pot câştiga, până în 9 martie, trei invitaţii de două persoane la cel mai tare eveniment muzical al începutului de an.
Pentru timișorenii care se pregătesc deja de distracție, cluburile din oraș au pus la cale câteva petreceri și concerte pentru acest sfârșit de săptămână.
Azi în Timișoara
Vineri, 26 decembrie, puteți participa la un tur de Crăciun prin Timișoara, la ateliere sau să mergeți la concerte.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
2
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
1
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
5
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.