Românii s-au relaxat de 1 si 2 mai la plajă, dar tinerii din Timis, Arad si Caras-Severin s-au distrat într-una din cele mai hot locaţii ale verii. Centrul de interes a fost Ponton Casa Baraj, situat în staţiunea Crivaia din Văliug. Tinerii din împrejurimi au venit numaidecât să se prăjească la soare şi să facă o baie, deşi apa nu era tocmai caldă.
Timișorenii amatori de distracție au parte de câteva petreceri și concerte și în acest sfârșit de săptămână. Rezident EX își lansează albumul la Timișoara, la Paperjam vin invitații de peste hotare, iar în Fratelli iepurașului de Paște este așteptat cu muzică bună în acest weekend.
Amatorii de distracție din Timișoara au parte în acest sfârșit de săptămână de petreceri, concerte și spectacole de stand-up comedy prin cluburile din oraș.
Sfârșit de săptămână plin pentru amatorii de distracție din Timișoara, care au parte de concerte, petreceri, stand-up comedy și un spectacol de iluzionism.
Distracția a fost cuvântul de ordine, în weekend, în clubul No Name din Timișoara. PTK Models a organizat American College Party, o petrecere cu fete frumoase costumate în majorete, muzică bună și dans până spre dimineață.
Azi în Timișoara
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.
România
Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.
Ştiri din Timiș
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.
Cinema
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.
Mapamond
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții.
3