Studenții de la FEAA au pregătit un bal al bobocilor, care se anunță a fi spectaculos. Este vorba despre o seară plină de magie, distracție și voie bună. Ca la toate evenimentele de acest tip, nici de data aceasta nu va lipsi concursul de „Miss”, iar atmosfera va fi întreținută de DJ Sava, DJ Stafie și Raluka.
Sfârșitul de săptămână pregătește numeroase surprize pentru petrecăreții din orașul de pe Bega. Vineri, timișorenii sunt invitați să petreacă și să danseze alături de DJ Optick, în Epic Society. În aceiași noapte are loc și ”bătălia” DJ-ilor, care se dă în Amplificat. Tot vineri, cea mai bună muzică house va răsuna la Halele Fructus, unde invitați speciali sunt Livio & Robi. Sâmbătă, pe scena din Daos vor urca artiștii de la Robin and the Backstabbers, iar aceștia promit un concert de neuitat.
Bătălia DJ-ilor români și englezi va avea loc la Timișoara în acest sfârșit de săptămână. „Ringul” va fi asigurat de clubul Amplificat, iar evenimentul va dura două zile.
Unul dintre cei mai cunoscuți DJ din Miami va ajunge, în acest sfârșit de săptămână, și în orașul de pe Bega. Este vorba despre DJ A-Train, care le promite timișorenilor o petrecere de neuitat cu cea mai tare muzică.
Iubitorii de house din Timișoara vor avea parte de încă un eveniment inedit, în acest weekend, respectiv „The Secret Date”. Este vorba de o petrecere ca la carte, unde invitatul special este Kevin Over, un artist care a demonstrat încă din adolescență că este foarte talentat.
Sănătate
Peste 12.000 de cazuri noi de boală Alzheimer au fost raportate în România în 2025, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), numărul fiind de două ori mai mare decât în urmă cu 11 ani. De Ziua Internațională de Luptă Împotriva Bolii Alzheimer, marcată astăzi, 21 septembrie, INSP atrage atenția asupra importanței diagnosticării timpurii, în condițiile în care numeroase cazuri rămân nediagnosticate sau sunt depistate în stadii avansate.
Eveniment
Șofer cu alcoolemie ridicată, urmărit de polițiști pe o șosea din Timiș după ce nu a oprit la semnal
A ignorat semnalul polițiștilor și a continuat să conducă, deși ar fi consumat alcool. Este cazul unui bărbat de 52 de ani, oprit după o scurtă urmărire pe un drum din Grabaț. Testarea cu etilotestul a indicat 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs, între Variaș și Gelu, după ce două autoturisme s-au ciocnit. O femeie de 51 de ani, implicată în accident, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Ştiri din Timiș
Cosmin Chira, primarul comunei Remetea Mare, intră într-o zonă mai puțin obișnuită pentru un edil local: podcasturile. „Dincolo de nume” este noul proiect pe care acesta l-a lansat pe YouTube și TikTok, prin care spune că vrea să aducă în fața publicului poveștile unor oameni care au trecut prin experiențe dificile, au muncit pentru ceea ce au obținut sau au reușit să depășească obstacole importante.
1
Ştiri din Timiș
Pe autostrada A1, între Arad și Pecica, continuă lucrările de reparații pe un tronson de 9 kilometri. Traficul este deviat pe o singură cale de rulare, iar șoferii trebuie să respecte limita de 80 km/h.
Mapamond
Italia pregătește o limită pentru numărul de elevi străini dintr-o clasă și intenționează să interzică purtarea burqa și a niqabului în școli. Anunțul a fost făcut duminică de premierul Giorgia Meloni, în cadrul unei reuniuni a organizației de tineret a partidului său, relatează Reuters.
Ştiri din Timiș
Un proiect care aduce la aceeași masă oameni de vârste diferite, în jurul croșetatului, tricotatului, broderiei și conversațiilor, intră într-o nouă etapă. „Fir de Comunitate”, inițiat de Asociația Culturală Antropos, continuă în această toamnă la Timișoara, într-un spațiu dedicat comunității.
Utile
Luni, 21 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.