Cel puţin asta declară deputatul PNL de
Timiş Horia Cristian, aflat la primul său mandat,
la finalul sesiunii parlamentare. Cristian spune că se
aştepta ca altfel să decurgă lucrurile
în Parlamentul României şi a precizat
că le va propune colegilor lui să-şi doneze
indemnizaţia, pentru că aleşii… nu
prea o încasează pe merit.
Plenul Senatului urmează să se pronunţe prin
vot asupra posibilităţii eliminării
interdicţiei de cumul al salariului cu pensia şi
introducerea în loc a unei impozitări
progresive, variantă pentru care liberalii,
social-democraţii şi udemeriştii deja s-au
pus de acord în Comisia de muncă.
vot asupra posibilităţii eliminării
interdicţiei de cumul al salariului cu pensia şi
introducerea în loc a unei impozitări
progresive, variantă pentru care liberalii,
social-democraţii şi udemeriştii deja s-au
pus de acord în Comisia de muncă.
La doar o zi după încheierea alegerilor
europene, membrii nou alesului Parlament au început
să îşi pregătească viitoarele
alianţe şi se gândesc deja la negocierile
pentru funcţii, scrie Euobserver.
europene, membrii nou alesului Parlament au început
să îşi pregătească viitoarele
alianţe şi se gândesc deja la negocierile
pentru funcţii, scrie Euobserver.
Parlamentarii nu au reuşit să dezbată proiectul de eliminare a pensiilor speciale după trei luni de la depunere, documentul este blocat pentru aviz la Comisia juridică şi pentru raport la Comisia de Statut, unde lucrările nu pot începe fără secretarul Kerekes Karoly, care va lipsi până după alegeri.
Preşedintele moldovean Vladimir Voronin a făcut
miercuri un gest de reconciliere neaşteptat
faţă de opoziţie, cerând o amnistie
pentru participanţii la protestele postelectorale din
7 aprilie, în timp ce renumărarea voturilor la
alegerile legislative contestate era în curs,
comentează AFP. Revolutie la
Chisinau
| Proteste la Chisinau,
Moldova
miercuri un gest de reconciliere neaşteptat
faţă de opoziţie, cerând o amnistie
pentru participanţii la protestele postelectorale din
7 aprilie, în timp ce renumărarea voturilor la
alegerile legislative contestate era în curs,
comentează AFP. Revolutie la
Chisinau
Moldova
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.
Capitală Culturală
De la Mozart, la Rossini și Donizetti, de la Verdi, Puccini, Ceaikovski și până la Ennio Morricone, cele mai frumoase acorduri din muzica lumii vor celebra „Simfonia iubirii"! Concertul condus de carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache îl va readuce pe cea mai importantă scenă timișoreană pe copilul-minune al chitarei clasice, Gabriel Popescu, alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, în perioada 7–8 februarie, un eveniment dedicat creației locale și consumului responsabil: Ecoóp Pop-up Shop – Poartă iubire, artă & meșteșug contemporan. Evenimentul va avea loc la Galeria 5, iar intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Beverly Hills (California, SUA) și Hanovra (Germania), 3 februarie 2026 – Regent anunță încheierea cu succes a achiziției Original Equipment Solutions (OESL) de la Continental, în urma aprobării de reglementare din partea tuturor autorităților relevante. Finalizarea tranzacției marchează un nou capitol în istoria OESL, aceasta devenind o organizație independentă sub proprietatea pe termen lung a Regent.
Ştiri din Timiș
Vineri, 6 februarie, după terminarea cursurilor, elevii și preșcolarii din Timiș vor fi în vacanță până pe 15 februarie. Următoarea vacanță va fi în aprilie, când va fi sărbătorit Paștele.
1
Cinema
Filmul săptămânii: „Vocea lui Hind Rajab”, inspirat dintr-un caz real, care reconstruiește ultimele ore din viața lui Hind Rajab, o fetiță palestiniană de șase ani ucisă de armata israeliană în Gaza, în timp ce încerca să fie salvată de voluntarii de la Crucea Roșie.