Regal folcloric la Timişoara. Festivalul Inimilor va aduce pe scena din Parcul Rozelor ansambluri folclorice din ţări ca Serbia, Ungaria, Georgia, Germania, Macedonia, Grecia, Turcia şi chiar Mexic şi Tahiti. Bineînţeles, nu vor lipsi formaţiile din România. Accesul publicului va fi liber. Programul Festivalului Inimii
Nu uitaţi, în aceste zile, Uniunea Sârbilor din România şi prestigiosul Ansamblu de Folclor Mladost organizează la Timişoara „Festivalul European al Folclorului Sârbesc”. Şi-au anunţat prezenţa 2.000 de participanţi din 17 de ţări europene. Descarca aici programul festivalului
Parcul Rozelor din Timişoara s-a transformat,
duminică noapte, pe rând, din sală de
judecată în ring de box. Mai multe persoane de
etnie rromă au început să se certe
după ce o femeie nu a vrut să respecte o
hotărâre luată de bătrâni
în cadrul unei judecăţi
ţigăneşti organizată, la loc ferit,
în parc.
Asta au constatat, cu stupoare, reprezentanţii
Primăriei Timişoara. În prima parte a lunii
aprilie au fost furaţi mai mulţi arbori de pe
străzi şi multe plante au fost rupte, iar
spaţiile verzi sunt “călcate”
periodic cu… maşinile. Asta, pe
lângă băncile şi coşurile de
gunoi distruse.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
3
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.