Reprezentanții Primăriei Timișoara au decis să schimbe programul de funcționare al Parcului Copiilor. Dacă până acum lunea era închis, iar polițiștii locali îi amenințau cu amenzi de până la 1.000 de lei pe potențialii vizitatori, de săptămâna viitoare, din 15 septembrie, va fi deschis și în această zi. Se trece însă la programul de iarnă deja, mai scurt.
Spectacol cu foc, fulgere, apă, lumini, umbre și dansuri ritualice: Sfântul Ilie, proorocul din Tesva, care s-a înălțat la cer într-un car de foc, descinde în Parcul Copiilor din Timișoara, însoțit de îngeri pe picioroange și pe biciclete. Spectacolul Teatrului Merlin despre legenda sfântului furtunilor este conceput de regizorul Dio Zoltan din Ungaria, care în vara trecută a realizat, la Timișoara, un alt eveniment open-air, inspirat de mitul Sânzienelor.
Sfântul Ilie vine cu foc și apă, fulgere și umbre, însoțit de îngeri pe picioroange și pe biciclete, în Parcul Copiilor din Timișoara.
Chiar dacă în reamenajarea Parcului Copiilor din Timişoara s-au investit peste 2 milioane de euro, bani publici, în timpul fostei administraţii, fără pază... nu se poate păstra nimic, pentru că unii concitadini de-ai noştri sunt puşi pe distrugeri. Reprezentanţii municipalităţii spun că înainte să fie instituite acolo patrule permanente ale Poliţiei Locale au fost aruncate în Bega unele şezlonguri din parc... Poliţiştii locali au aplicat peste 40 de sancţiuni în decurs de o lună în Parcul Copiilor.
Jocuri, concursuri şi multe surprize îi aşteaptă pe timişorenii care vor merge sâmbătă în Parcul Copiilor la evenimentul caritabil organizat de Fundaţia Missio Link Internaţional – “Casa Debora”. Prin această manifestare, voluntarii fundaţiei doresc să tragă un semnal de alarmă faţă de drama trăită anual de peste 11.600 de copii din România, victime ale abuzurilor şi traficului de copii.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.
2
Ştiri din Timiș
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.
Capitală Culturală
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.