La începutul anului, la Timișoara au început lucrările necesare instalării a două toalete inteligente, una în Parcul Civic, una în Parcul Pădurice, fiecare costând aproximativ 90.000 de euro, TVA inclus. Termenul pentru realizarea lucrărilor a fost de două luni, însă la aproape jumătate de an de la începutul acestora, toaletele încă nu au fost deschise publicului.
După ce, în ultima lună a anului 2023, Primăria Timișoara a refuzat să recepționeze lucrările din Parcul Civic, acum, la mijlocul primei luni din 2024, instituția anunță că, odată cu preluarea de către Horticultura, spațiul verde din zona centrală a Timișoarei va intra în „etapa de remediere a problemelor”, cu costuri suportate din garanția de bună execuție. În plus, se cer și penalități de peste 2 milioane de lei.
Miercuri, 6 iulie, PNL Timiș a transmis un comunicat de presă în care Alin Nica, președintele CJT, și Cosmin Tabără, viceprimar al Timișoarei, se plângeau de sacii de gunoi găsiți lângă statuia lui Ion I.C. Brătianu din Parcul Civic. La o distanță de o zi vine și răspunsul din partea useriștilor, Primarul Dominic Fritz îi acuză pe liberali de „derapaje naționaliste”.

Eveniment

Hoții de cupru au dat lovitura la Carani. Pagubă de sute de mii de euro în câteva nopți
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.

Cinema

Filmul săptămânii: „Proiectul Hail Mary”, o aventură SF în care salvarea omenirii depinde de un astronaut rămas fără memorie
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.

Ştiri din Timiș

Arta imersivă revine în Iulius Town. MINA inaugurează un spațiu permanent dedicat experiențelor culturale digitale
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.

Ştiri din Timiș

Lucrări majore pe DN 59B. Drumul dintre Cruceni și Livezile intră în reabilitare timp de un an
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță începerea unor lucrări importante de infrastructură rutieră în județul Timiș. Începând cu 23 martie, va demara consolidarea unui tronson din drumul național DN 59B, între localitățile Cruceni și Livezile.

România

Buget adoptat după tensiuni și negocieri-maraton. Promisiuni de stabilitate și măsuri sociale pentru români
Parlamentul a adoptat bugetul de stat cu o largă majoritate, după negocieri tensionate și dezbateri prelungite. Premierul Ilie Bolojan a subliniat că bugetul reflectă responsabilitate economică și asigură investițiile și plățile sociale, în timp ce Sorin Grindeanu a indicat gestionarea crizei energetice drept prioritate. Bugetul include și un pachet social pentru pensionari și persoane vulnerabile, decis în urma unui acord în coaliție.

Ştiri sportive

FOTO. Rugby pentru incluziune la Timișoara. Copiii cu nevoi speciale intră pe teren la un campionat al speranței
Un eveniment sportiv cu o puternică încărcătură emoțională și socială va avea loc sâmbătă, 21 martie, la Timișoara. ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și Special Olympics România, organizează prima etapă a Campionatului Național de Rugby Tag Special Olympics.

Eveniment

E.ON Asist Complet Angajează:  MUNCITOR REVIZII ȘI VERIFICĂRI (INSTALATOR GAZ) în locațiile Timișoara, Arad,  INGINER RESPONSABIL VERIFICĂRI TEHNICE PERIODICE în locația Timișoara

România

FOTO. Coiful unguresc de aur, scos la vânzare
„Coiful cu eroi” sau „coiful unguresc”, artefact din aur, unicat, provenind din zona bazinului Mării Negre, este scos la licitație cu un preț de pornire cam cât o Dacia Duster! Descoperită în Iran, piesa a aparținut unei familii regale, apoi a fost cumpărată de un celebru colecționar maghiar. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici