Festivalul AcessArt a avut parte de vizitatori speciali în cea de-a doua zi a evenimentului. Este vorba despre mascații din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș. Deși erau echipați și înarmați, jandarmii s-au apucat de făcut… colaje.
Pregătirile pentru ediția din acest an a Festivalului AccesArt sunt în toi, iar timișorenii sunt invitați la trei zile de distracție cu și despre arta de toate felurile. Evenimentul stă sub semnul „asimetriilor”, aceasta fiind tema aleasă de organizatori pentru 2015. Mai mult, anul acesta la eveniment vor „descinde artistic” și mascații.
Parcul Botanic din Timișoara s-a transformat, luni, într-un adevărat câmp de lupte cu.. apă. Timișorenii au venit în număr mare la eveniment, fiind cu toții înarmați cu sticle, bidoane sau pistoale cu apă. Toată lumea s-a răcorit, iar distracția a fost în toi.
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească venirea verii cu o bătaie cu apă pe cinste! Gălețile, pungile sau pistoalele cu apă sunt toate ”arme” permise.
Festivalul AccesArt revine și anul acesta cu trei zile pline de artă și voie bună! La eveniment vor fi organizate zeci de ateliere care le vor da posibilitatea timișorenilor să-și descopere partea creativă. De asemenea, publicul se va putea delecta cu numeroase expoziții și nu mai puțin de nouă concerte.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.
Eveniment
Polițiștii și reprezentanții serviciilor sociale din Timiș au identificat, într-un cămin de bătrâni improvizat din Cenad, nu mai puțin de 74 de persoane în vârstă cazate fără respectarea cerințelor legale. Toți beneficiarii au fost evaluați medical și urmează să fie relocați, în timp ce cazul este acum investigat penal pentru exercitarea fără drept a unei activități.
Capitală Culturală
Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara marchează 35 de ani de activitate printr-un eveniment festiv, „Concertul Aniversar de Crăciun”, care va avea loc vineri, 12 decembrie, de la ora 19:30, la Domul Romano-Catolic din Piața Unirii.
Ştiri din Timiș
Timișoara se pregătește, în această săptămână, pentru două zile de energie și muzică live, odată cu „UNDER: Aici se face gălăgie”, festivalul care aduce în față trupele ce pornesc din beciuri, garaje sau camere de cămin, fără manager, fără bugete și fără susținere instituțională, dar cu o pasiune care umple orice scenă.
Ştiri din Timiș
Vitamina C este un nutrient esențial, cu roluri multiple în susținerea sănătății. De la întărirea sistemului imunitar până la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, beneficiile sale sunt incontestabile. O întrebare frecventă este legată de momentul optim de administrare: este mai bine să luăm vitamina C dimineața sau seara?
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara reia licitația pentru achiziția a 10 troleibuze de 12 metri, după ce prima procedură a eșuat din cauza bugetului prea mic. Municipalitatea a crescut valoarea estimată de la 22,8 la 30,6 milioane de lei, fără TVA, iar ofertele sunt așteptate până în 28 ianuarie.
Ştiri din Timiș
Anul care tocmai se încheie a fost unul de tranziție pentru piața cripto. Fluctuații rapide, corecții neașteptate și contexte economice globale instabile au pus la încercare și cei mai experimentați investitori. În acest climat, tot mai mulți români caută active cu fundație solidă, care nu doar rezistă, ci și au potențial real de creștere pe termen mediu.