Cea mai profitabilă societate a primăriei, SDM, „trăiește” tot mai bine din bani publici. Primăria Timișoara este, fără doar și poate, cel mai bun client al SDM, care a avut încasări de peste 11,1 milioane de euro din bugetul local în 2019: 8 mil. euro pe străzi și trotuare, 2,3 milioane de euro pe semnalizare rutieră. A luat și aproape 2 mil. euro prin Timpark. Ar fi făcut totuși peste 700 de locuri de parcare noi, dar nu ni se mai spune pe ce străzi.
Suntem în epoca mașinilor, așa cum le place celor din Primăria Timișoara să spună, astfel că este nevoie de cât mai multe locuri de parcare. Dacă nu se poate în centru, se fac în cartiere, în locul garajelor inutile demolate de primărie. Numai că în calea asfaltului stau și copacii, care pică rând pe rând sub drujbe. Vorbim acum despre cazul din zona străzii Dumitru Jugănaru.
A trecut mai bine de un an de când reprezentanții primăriei au început să lucreze la un plan urbanistic de detaliu pentru o parcare de trei etaje care ar urma să fie ridicată lângă Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”. Potrivit oficialilor PMT, documentația e gata și urmează să fie aprobată. Până la realizare mai e cale lungă.
În curând vom primi documentațiile și putem da drumul lucrărilor la prima parcare etajată promisă de primărie la Timișoara. Am auzit de atâtea ori aceste cuvinte încât nu mai știm ce să credem. Luna aceasta se împlinesc 2 ani de când SDM face actele, iar „proiectele avansează, chiar dacă nu vede nimeni”.

Mapamond

VIDEO. Nouă morți după prăbușirea unui avion privat în Florida. „Nu mai avem timp”, ultimele cuvinte ale echipajului
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.

Ştiri din Timiș

Program de restaurare a monumentelor publice din Timișoara. Ce lucrări vor fi restaurate de 700.000 de euro
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.

Ştiri din Timiș

Black Friday Ultramarin: lumea e a ta. Reduceri de până la 1.200 de euro pentru călătoriile mari!
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.

Eveniment

Păcănele care funcționau fără autorizație în Timiș au prejudiciat statul cu aproape 3 milioane de lei
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Noul prefect al județului Timiș, Adrian Pau, a depus jurământul
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.

Mapamond

Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat detașat alegerile prezidențiale din Bulgaria
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.

Ştiri din Timiș

Elevii din Timiș au revenit la cursuri, după vacanța de toamnă
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.

Ştiri sportive

Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1
Italianul Kimi Antonelli a câștigat primul titlu mondial din carieră și a stabilit un record istoric în Formula 1. Pilotul Mercedes a devenit campion la 20 de ani și 68 de zile, după ce a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Mexicului, câștigat de Max Verstappen.