Curtea de Apel Cluj a admis astăzi apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi partea civilă Alexandru Gordea, tatăl lui Călin Gordea, cel care şi-a pierdut viaţa în parcarea clubului Obsession, împotriva sentinţei penale date de Tribunalul Cluj în cazul inculpatului Bondor Ciprian Călin, dispunând condamnarea acestuia la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi obligându-l pe inculpat să achite părţii civile G.A. suma de 15000 lei daune materiale şi 100000 lei daune morale.
ARAD - Studiul de prefezabilitate pentru parcarea de 500 de
locuri din Piaţa Avram Iancu arată costuri
colosale.
Celebrul consilier local din Timişoara Cristian Anton, care s-a ales cu spray lacrimogen în ochi de la un poliţist comunitar, în timp ce încerca să recupereze un tort din propria maşină, parcată neregulamentar, a fost prins din nou în ofsaid cu parcatul. De această dată, l-a “supărat” de prefect.
ORADEA - Începând de luni, RER Ecologic Service va fi obligată nu doar să măture străzile orădene ci să demareze şi un program de spălare a lor.
Legea integrității, care include așa-numitul „amendament Fritz”, se află pe lista jaloanelor cu risc din PNRR, iar România încearcă să evite suspendarea unei părți din finanțarea aferentă, în valoare de 770 de milioane de euro. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigiu, a declarat miercuri că autoritățile au transmis Comisiei Europene mai multe documente și clarificări, în speranța că acestea vor răspunde îngrijorărilor ridicate de instituția europeană, potrivit Agerpres.
2
Un cetățean bulgar de 54 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră la volanul unei mașini cu numere provizorii din Ungaria, care nu îi permiteau să circule în România. Bărbatul a fost oprit în trafic, în zona localității Cenad, iar acum este cercetat de oamenii legii.
Peste 8 kilograme de cocaină și heroină au fost descoperite în două colete furate de la un șofer care transporta bunuri din Olanda în România. Cei patru bărbați bănuiți că au pus la cale atacul au fost prinși în județul Timiș, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile.
„Unde se termină propriul corp și unde începe lumea din jur?". De la această interogație pornește la evenimentul performativ organizat de Concentric Projects și Indie Box , intitulat „Despre incredibila permeabilitate a materiei” — o lucrare experimentală interdisciplinară creată de coregrafa Alexandra Gîrbea și muzicienii Uțu Pascu și Sergiu Cătană.
Joi, 5 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Joi, 5 noiembrie, puteți merge la teatru, concerte, expoziții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără Timișoara Football Film Festival, un concert aniversar al Corului „Ion Românu” și vernisajul unei expoziții la FABER.
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.