Mai mulţi şoferi de autovehicule grele care staţionau pe marginea străzilor din Timişoara, deşi acest lucru este interzis, au fost amendaţi de poliţiştii locali. Amenzile în aceste cazuri pot ajunge şi la 2.500 de lei.
Bizonii din Timișoara suferă de handicap sever și de ignoranță pentru pietoni. O demonstrează două seturi de poze trimise de cititorii www.tion.ro pe adresa redacției. În ele se poate vedea clar cum unii dintre șoferi parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap pentru a lăsa mașina cât mai aproape de intrarea în magazin sau cum parchează pe trecerea de pietoni deși în jur sunt mai multe locuri de parcare libere.
Dacă şi celelalte instituţii publice au fost refuzate, nici Primăria Timişoara nu va beneficia de abonamente TimPark gratuite. Primarul Nicolae Robu spune însă că municipalitatea va cumpăra de la societatea Drumuri Municipale un număr de abonamente de parcare pentru acei angajaţi ai instituţiei care fac muncă de teren.
Conform reprezentanţilor celui mai mare centru comercial din Timişoara, parcarea subterană cu plată este în continuare utilizată de clienţii Iulius Mall. Potrivit datelor înregistrate de noul sistem cu plată a parcării, duminică după-amiază, spaţiul subteran de staţionare era ocupat de sute de maşini.
Începând de luni, 10 februarie, în parcarea acoperită a mall-ului din Timişoara a devenit funcţional accesul cu barieră. Cine va dori să coboare la cămaşă din maşină şi să intre direct în centrul comercial va trebui să plătească 2 lei pe oră.
Mapamond
Comisia Europeană urmărește îndeaproape noile reguli adoptate de guvernul italian, care limitează la 30% ponderea elevilor de origine străină cu dificultăți serioase în învățarea limbii italiene într-o clasă. Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a atras atenția că legislația Uniunii Europene interzice discriminarea pe criterii de naționalitate, relatează Agerpres.
Mapamond
Democrații au obținut o victorie majoră la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, preluând controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului. Rezultatul este o lovitură dură pentru Donald Trump, care va avea de înfruntat un Congres dominat de opoziție în ultimii doi ani ai mandatului său.
Ştiri din Timiș
Mobilizare pentru Mihăiță, un băiețel de un an și două luni care are nevoie de terapii de recuperare pentru a putea duce o viață cât mai aproape de normalitate. Născut prematur sever, cu doar 600 de grame și șanse minime de supraviețuire, micuțul face în prezent patru ședințe de fizioterapie pe zi. Costurile tratamentelor ajung la aproximativ 17.000 de lei lunar. Pentru a-l sprijini, pe Stadionul C.S.O. din Făget a fost organizat recent un turneu caritabil de fotbal.
Lugoj
Spațiile dintre blocurile din Lugoj ar putea fi reorganizate, iar grădinile amenajate de locatari pe domeniul public nu vor mai fi acceptate de administrația locală. Primarul Călin Dobra a anunțat că dorește ca aceste suprafețe să fie transformate în spații verzi accesibile tuturor locuitorilor, dar și în parcări, acolo unde configurația terenului permite.
1
Eveniment
Accident rutier în Complexul Studențesc din Timișoara. Patru autoturisme au fost implicate în coliziune, în condițiile în care semaforul funcționa pe galben intermitent. UPDATE. O femeie a fost rănită
1
Femei în funcții-cheie
Silvia Radoicovici este implicată de mai mulți ani în politică și administrație, după o perioadă în care a lucrat în antreprenoriat și apoi în educație. În 2024, numele ei s-a regăsit pe lista Alianței Timișoara Unită, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru Consiliul Local Timișoara.
1
Utile
Miercuri, 4 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Clarios, lider global în soluții avansate de stocare a energiei pentru sisteme de joasă tensiune, și Piaxo, companie românească de inginerie cu expertiză în domeniul automotive, își consolidează parteneriatul strategic în România pentru a susține inovația, colaborarea internațională și dezvoltarea soluțiilor de mobilitate ale viitorului. Prin acest parteneriat, echipele multidisciplinare de inginerie ale Piaxo din Timișoara lucrează alături de organizația tehnologică globală Clarios în proiecte complexe de dezvoltare, cele două companii păstrându-și independența și responsabilitățile distincte.