În această primăvară vor începe în sfârşit lucrările de reconstrucţie ecologică a bălţii Lămâiţei, un loc lăsat în paragină de la marginea Timişoarei, din zona Freidorf. Primăria vrea să amenajeze acolo un nou parc, prevăzut cu luciu de apă, cu peşti şi păsări – poate călifari sau chiar lebede, zonă de recreere cu şezloguri şi spaţiu de joacă pentru copii. Pentru acest obiectiv se va plăti peste jumătate de milion de euro şi a fost desemnată deja firma care se va ocupa de execuţie.
Balta din zona Dâmboviţa din Timişoara, de pe strada Lacului, care devenise un adevărat focar de infecţie, a fost acoperită şi va fi transformată în parc anul acesta. Totodată, în zonă vor fi amenajate un loc de joacă şi un teren de sport. Autorităţile locale estimează că noile amenajări vor fi gata în cursul anului 2015.
Cum reușește o națiune să treacă peste stigmatul de genocid, după mai bine de două decenii, și să se prezinte lumii drept o destinație magnifică, dar și sigură? Pentru Rwanda, una dintre strategii a fost să scoată în evidență pădurea tropicală neatinsă de om, populată de cimpanzei și alte zeci de primate. Cea mai frumoasă astfel de zonă este chiar Parcul Național Nyungwe, în colțul sud-vestic al țării.
Peste jumătate de milion de euro. Atât vor să investească reprezentanţii Primăriei Timişoara în reconstrucţia ecologică a bălţii de pe strada Lămâiţei, un loc lăsat în paragină din zona Freidorf. Autorităţile locale visează să avem acolo un luciu de apă cu peşti şi păsări, aşa cum au văzut prin ţările civilizate, un parc întins, zone de recreere cu şezlonguri şi table de şah şi spaţii de joacă pentru copii. Iar dacă vă gândiţi că păsările s-ar putea să dispară, oficialii primăriei s-au gândit la o specie bătăioasă.... şi care fuge repede: călifarul.
Poliţiştii locali au aplicat aproape 50 de amenzi, în ultimele luni, în cazul persoanelor prinse lăsându-şi câinii liberi prin parcuri sau pe străzile Timişoarei, fără lesă şi botniţă, chiar dacă sunt din rase considerate a fi periculoase, sau a celor care n-au strâns resturile fiziologice după animalele de companie. Cele mai recente verificări au avut loc în Parcul Bucovina, unde au fost sancţionate două persoane.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Eveniment
Un motociclist în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital, luni, în urma unui accident rutier produs pe strada Petöfi Șandor din Dumbrăvița. Tânărul circula regulamentar pe prima bandă când a fost lovit de un autoturism al cărui șofer ar fi schimbat direcția de deplasare.
1
Mapamond
Un comandant naval spaniol, detașat la baza britanică de la Northwood, a fost suspendat și anchetat după ce a început o relație cu o femeie de origine rusă, cunoscută prin intermediul aplicației de întâlniri.
Ştiri din Timiș
Noi oportunități de colaborare între firmele din Timiș și companiile turcești. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat un forum dedicat dezvoltării relațiilor economice dintre România și Turcia. Evenimentul a reunit 66 de participanți și a pus în discuție proiecte, investiții și noi parteneriate de afaceri.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că România nu mai poate aștepta și că, în această săptămână, va avea loc o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare, urmată de desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Șeful statului spune că va nominaliza persoana care are cele mai mari șanse să obțină o majoritate în Parlament.
3
Ştiri din Timiș
Restricții noi pe autostrada A1, între Arad și Pecica, unde se fac lucrări de reparații pe aproape 9 kilometri. Până la mijlocul lui octombrie, traficul va fi deviat și se va circula bidirecțional pe o singură cale.
Eveniment
Doi tineri au fost reținuți după ce ar fi bătut un altul pe podul Michelangelo din Timișoara și i-ar fi furat telefonul și portofelul. Totul s-a întâmplat în toiul nopții, iar polițiștii i-au prins pe cei doi suspecți câteva ore mai târziu.
4
Capitală Culturală
Viața de zi cu zi, contrastele dintre tradiție și modernitate și transformările spectaculoase ale uneia dintre cele mai mari metropole ale lumii pot fi descoperite, în această perioadă, la Timișoara. Iulian Titus Moise își prezintă expoziția fotografică finală doctorală dedicată orașului Shanghai la Galeria 5.