Toţi copiii şi părinţii care vor să-i cunoască pe profesorii coordonatori de la Palatul Copiilor și să vadă sălile de cerc înaintea începerii activităţilor pot face acest lucru joi, 29 septembrie, între orele 10 și 18, la „Ziua porților deschise”. Înscrierile la Palatul Copiilor se fac până în data de 30 septembrie.
Un public numeros a asistat, vineri, la vernisajul celei mai mari expoziţii de artă maghiară deschisă vreodată în România. Până la sfârşitul lunii octombrie, vizitatorii Muzeului de Artă Timişoara pot admira peste 250 de creaţii semnate de cei mai importanţi artişti maghiari ai secolului XX- XXI, lucrări aparţinând colecţiei Körmendi-Csák.
Piaţa Unirii din Timişoara s-a umplut sâmbătă seara de oameni, care au asistat la prima proiecţie 3D din oraş, pe Palatul Baroc. O echipă condusă de un braşovean a oferit un spectacol de excepţie, care face parte din proiectul de susţinere a Timişoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană.
Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual va organiza marti un miting de protest la Palatul Parlamentului la care vor participa angajati ai MAI si membrii lor de familie.
O splendidă retrospectivă Julius Podlipny a făcut ca spaţiul de la primul etaj al Muzeului de Artă din Timişoara să devină neîncăpător vineri seara. Între simezele împodobite cu lucrările de pictură şi grafică ale maestrului, evocările au început cu cuvintele unui alt artist uriaş, Ştefan Câlţia, care i-a fost, cu ani în urmă, discipol.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.