Primăria Timisoara vrea să elaboreze un ghid pe probleme de mediu, destinat administratorilor de bloc. Iniţiativa îi aparţine viceprimarului Adrian Orza, care a constatat că multe dintre aşa-zisele zone verzi dintre blocuri sunt într-o stare jalnică şi nu toţi timişorenii ştiu cine ar trebui să se ocupe de aceste spaţii.
Primăria Timişoara anunţă o „ofensivă” împotriva lipsei de bun-simţ şi de civilizaţie. Asta, după ce reprezentanţii municipalităţii au constatat că toaletele publice din Parcul Uzinei au fost devastate: vomă pe pereţi, chiuvete pline cu doze de bere, pisoare... pline de fecale şi o mizerie de nedescris! 
Facturi mai mari la încălzire! Primăria Timişoara vrea să majoreze cu 15% preţul local al energiei termice facturată populaţiei, de la 162,62 lei pe gigacalorie, la 187 de lei pe gigacalorie, începând cu 1 august 2009. O dezbatere publică pe această temă va avea loc luni, după care proiectul va fi supus la vot în consiliul local. Transe ajutor suplimentar incalzire
Primăria Timişoara continuă acţiunile
de dezinsecţie în aceste zile, după ce a
constatat o infestare masivă cu muşte în
sudul oraşului, din cauza deşeurilor depozitate
pe platforma de lângă CET, mulţi
ţânţari în cartierele Kuncz şi
Plopi, dar şi purici şi căpuşe în
Kuncz.
Eveniment
Un accident rutier produs pe DN 6, pe sensul de mers Remetea Mare – Timișoara, s-a soldat cu rănirea unei tinere de 25 de ani. Autoturismul a părăsit partea carosabilă, iar în urma impactului o pasageră din mașină a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ştiri din Timiș
Asociația CASA RAFA desfășoară o campanie de strângere de alimente neperisabile și produse de igienă, destinată copiilor și familiilor vulnerabile din comunitate.
Eveniment
Un accident rutier produs în Ghiroda s-a soldat cu rănirea unei fetițe de 4 ani, pasageră într-o mașină care circula regulamentar. Evenimentul a avut loc la intersecția dintre calea de acces a unui magazin și DJ 606 D – strada Aeroport. În urma impactului, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Sănătate
Recuperarea medicală după o intervenție chirurgicală începe, în multe situații, chiar din perioada de spitalizare și joacă un rol important în procesul de vindecare. Medicii Spitalului CFR Timișoara subliniază că această etapă poate face diferența între o recuperare completă și una incompletă, marcată de dureri persistente și limitări funcționale pe termen lung.
Eveniment
Un incendiu izbucnit duminică, 14 decembrie, la un operator economic situat pe DN68A, la ieșirea din municipiul Lugoj spre Făget, a mobilizat mai multe echipaje de pompieri. Focul a afectat acoperișul clădirii și mansarda, însă nu au fost înregistrate victime.
Ştiri din Timiș
Duminică, 14 decembrie, la Biserica Reformată din Piața Sfânta Maria din Timișoara a avut loc un eveniment dedicat cinstirii memoriei celor care au contribuit la declanșarea revoluției române, care a adus la căderea regimului comunist. După slujbă, au fost depuse coroane lângă plăcile comemorative din fața bisericii.
1
România
România va avea parte, în următoarele zile, de o vreme mai caldă decât normalul perioadei, cu temperaturi maxime care pot ajunge până la 14 grade Celsius. Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă până la 21 decembrie, ceața, norii joși și episoadele de vânt slab vor fi fenomene întâlnite frecvent.