Peste un sfert de milion de euro vor fi folosiţi în următoarele luni de către reprezentanţii oraşului Deta pentru a ilumina arhitectural Parohia Romano Catolică şi Parohia Ortodoxă Română din Deta, Parohia Ortodoxă Română Opatiţa şi Turnul Pompierilor din Deta, cu scopul includerii lor în circuitul turistic regional.
Prima şcoală primară ortodoxă din judeţul Timiş va fi deschisă oficial în această săptămână, cu binecuvântarea IPS Nicolae, mitropolitul Banatului. Ceremonia inaugurală a Şcolii Sfântul Antim Ivireanul va avea loc joi, 6 septembrie, de la ora 11,30, anunţă preotul Zaharia Pereş, consilier cultural al Mitropoliei Banatului.
Marți puteți merge la mai multe spectacole de teatru. Încep și Zilele studenților Timișoarei.
A 19-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, organizat de Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara invită iubitorii de artă în sânul centrului universitar, pentru reprezentanții de excepție și evenimente culturale. Manifestările au loc în trei locații-cheie din oraș.
RETIM a fost amendată de Poliția Locală Timișoara din cauza faptului că nu au fost colectate pubelele din anumite zone ale orașului. Au fost nu mai puțin de 55 de amenzi, în valoare totală de 137.000 de lei. Problemele au început încă din urmă cu două săptămâni, de când o parte a angajaților a decis să nu mai iasă pe trasee.
Concertul ce va avea loc vineri, 17 mai, la Sala Capitol, de la ora 19, va fi unul deosebit. Două instituții muzicale de cultură din vestul țării își unesc forțele artistice în cadrul celui mai amplu eveniment din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.
Lupta politică și campania electorală îi determină pe aleși să nu mai țină cont de politețe. În ședința comisiilor reunite ale Consiliului Județean Timiș, care a avut loc luni, în sistem videocoferință, consilierii județeni s-au contrazis, iar cele mai dure replici le-au schimbat Nicu Bădina de la PSD și Alexandru Proteasa de la PNL.
4
Scuarul din mijlocul Pieței Bălcescu a fost doar teoretic spațiu „verde”. După câteva plantări și instalarea unui sistem de irigații în această primăvară, însă, reprezentanții primăriei promit că acesta va deveni spectaculos.
2
ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional. Exasperați de faptul că nu mai au liniște în cartierul lor din cauza unor persoane care se droghează, câțiva locuitori din zona Dâmbovița ne-au contactat în speranța că oamenii legii vor lua măsurile care se impun în astfel de cazuri. Atât reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, cât și cei ai Poliției Locale Timișoara spun că supraveghează zona și au dat amenzi.
9