Poliţia va fi în stradă, pe şoselele din judeţul Timiş, în gări şi trenuri de 1 Decembrie. Aproape 350 de poliţişti vor asigura, luni, măsurile de ordine pentru buna desfăşurare a manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României în Timişoara şi celelalte oraşe din judeţ. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş va participa cu 13 autospeciale de intervenţie la parada ce va fi organizată luni la Timişoara.
Peste 1.000 de polițiști vor asigura ordinea în Timiș, în perioada 19- 21 aprilie. În noaptea de Înviere, numărul oamenilor legii va fi suplimentat, astfel că peste 150 de mașini de poliție și peste 70 de patrule vor acționa în tot județul.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.
Sănătate
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.
Sănătate
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.