O fetiță de cinci ani din Utvin, localitate de lângă Timișoara, are nevoie de ajutor. Micuța suferă de mai multe afecțiuni și trebuie operată la Szeged. Face parte dintr-o familie nevoiașă, iar părinții nu au bani pentru această intervenție. Profesorii și părinții copiilor de la școala și grădinița din Sânmihai și Utvin au reușit să strângă o parte din suma necesară intervenției, dar mai este nevoie de bani. Vă puteți implica!
Cariere de Poveste
Silviu Predescu lucrează la Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș. 14 ani i-a petrecut pe teren investigând accidente, crime, violuri și tâlhării, iar alți trei făcând expertize. În clipa de față se ocupă de expertiza balistică. De asemenea, îi învață tainele criminalisticii pe studenții de la UVT și este doctorand al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 19 ani a fost rănit și pasagera sa, în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier ce a avut loc azi noapte la ora 1, în apropiere de Timișoara.
2
Utile
Luni, 13 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că în perioada 13 - 17 mai, se va întrerupe apa în Timișoara și în alte localități din județ pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 13 - 19 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 13 mai, puteți merge la un recital de vioară, la un spectacol de teatru sau la o seară de karaoke pentru începători.
Ştiri din Timiș
În comuna arădeană Secusigiu, aflată foarte aproape de județul Timiș, ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a fost una specială.