Timișoara găzduiește, în perioada 19–22 iunie, cea de-a VIII-a ediție a OncoHelp Summer School, unul dintre cele mai importante evenimente științifice dedicate oncologiei din România. Pe parcursul celor patru zile de conferințe, peste 400 de specialiști, oncologi, radioterapeuți, imagiști, dar și medici rezidenți, participă la sesiuni susținute de experți din România și din străinătate, inclusiv din Canada, SUA, Franța, Italia, Spania, Ungaria, Serbia și Bulgaria.