Declarații șocante ale criminalului din Făget imediat după capturare. La scurt timp după ce a fost încătușat le-a povestit celor de la fața locului că o icoană de argint l-ar fi scos afară din casă și i-ar fi dat putere să spargă capul unei femei cu piciorul. Individul a stat ascuns într-un pom, iar când a fost prins voia să meargă acasă să facă un duș.
Tânărul de 34 de ani care și-a înjunghiat mortal fosta iubită, în zona Gării de Nord din Timișoara, a fost trimis în judecată. Este cercetat pentru omor calificat, iar procurorii povestesc că a premeditat crima. A venit de la Cluj la Timișoara pentru a-și ucide fosta concubină și a urmărit-o câteva ore în timp ce femeia era la serviciu.
Azi în Timișoara
Luni, 2 februarie, puteți vizita diverse expoziții în oraș.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 2 - 8 februarie 2026.
Ştiri din Timiș
Veste bună pentru locuitorii din estul județului Timiș, sâmbătă, 31 ianuarie, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Au fost prezenți ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și primarii din zonă.
1
Ştiri din Timiș
Concedierile, restructurările și incertitudinea economică pot lăsa urme asupra sănătății mintale. Tocmai de aceea, Superhumans România, împreună cu Departamentul de Psihologie al Universității de Vest din Timișoara, oferă un spațiu în care participanții să poată discuta deschis despre ceea ce simt și cum pot face față unei lumi profesionale în schimbare.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sâmbătă, 31 ianuarie, de polițiștii din Sânnicolau Mare, după ce a fost prins conducând un autoturism în localitatea Bulgăruș, deși avea dreptul de a conduce anulat și se afla sub influența alcoolului.
Capitală Culturală
La 175 de ani de la moartea sa, Mary Shelley rămâne una dintre figurile esențiale ale literaturii universale, o autoare care a marcat decisiv imaginarul modern prin romanul „Frankenstein”. Născută Mary Wollstonecraft Godwin, scriitoarea britanică a influențat nu doar literatura secolului al XIX-lea, ci și dezvoltarea timpurie a genului science fiction, scrie AGERPRES.
1