Sute de membri și simpatizanți USR și PLUS au participat, duminică seară, la un miting de susținere a lui Dan Barna, candidatul USR-PLUS la alegerile prezidențiale, care le-a transmis acestora că trebuie să fie fericiți în România. Congresul Național USR desfășurat weekendul acesta la Timișoara s-a încheiat în Piața Libertății, cu un mini-concert OCS.
„Razna am luat-o cu toții/Dar voi ca tonții nu observați”, cântă formația Omul cu șobolani, în deschiderea mitingului electoral USR+Plus de duminică, de la Timișoara, în fața unei Săli Olimpia aproape plină. Noua opoziție a venit să își prezinte candidații la alegerile europarlamentare, însă a vorbit mai mult despre PSD și despre ce va face când va ajunge la guvernare decât despre planul pentru când va ajunge în Parlamentul European.
Cariere de Poveste
Silviu Predescu lucrează la Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș. 14 ani i-a petrecut pe teren investigând accidente, crime, violuri și tâlhării, iar alți trei făcând expertize. În clipa de față se ocupă de expertiza balistică. De asemenea, îi învață tainele criminalisticii pe studenții de la UVT și este doctorand al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 19 ani a fost rănit și pasagera sa, în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier ce a avut loc azi noapte la ora 1, în apropiere de Timișoara.
Utile
Luni, 13 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că în perioada 13 - 17 mai, se va întrerupe apa în Timișoara și în alte localități din județ pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 13 - 19 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 13 mai, puteți merge la un recital de vioară, la un spectacol de teatru sau la o seară de karaoke pentru începători.
Ştiri din Timiș
În comuna arădeană Secusigiu, aflată foarte aproape de județul Timiș, ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a fost una specială.