Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, a donat Consiliului Județean Timiș (CJT) un teren în satul Groși, comuna Margina, pe care l-a moștenit de la bunicii săi. Instituția a preluat oficial terenul, iar vicepreședintele Alexandru Proteasa anunță că acolo va fi amenajat un observator astronomic, care va deveni o atracție turistică.
Din nou despre Observatorul Astronomic la Primăria Timișoara. Administrația Fritz ar vrea să administreze obiectivul din zona Piața Crucii, iar primarul spune că a avut deja discuții cu președintele de onoare al Academiei Române, filiala Timișoara. Documentația e gata, se lucrează la ea de vreo șase ani.
Astăzi vezi imagini de la accidentul în care și-a pierdut viața un bărbat, la Timișoara. Afli apoi că scandalul etnobotanicelor de la primărie nu s-a încheiat.
Ştiri din Timiș
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Timiș va organiza vineri, 15 mai, de la ora 11:00, Cercul Pedagogic Interjudețean al profesorilor logopezi, cu tema „Afectivitate și digital în terapia logopedică”.
Eveniment
Lugojul găzduiește pe 5 mai un exercițiu al forțelor de ordine, în zona centrală, la Judecătoria de pe strada 20 Decembrie 1989, unde va fi simulată o intervenție în cazul descoperirii unui colet suspect. Activitatea va implica mai multe structuri de intervenție și va duce la restricții de trafic pentru scurt timp.
1
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui duminică, 10 mai, una dintre cele mai ample competiții sportive urbane ale anului, Timotion 2026, eveniment care va aduce importante restricții de trafic în mai multe zone ale orașului.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea a demarat un amplu program de modernizare a locurilor de joacă din oraș, prin noul acord-cadru dedicat întreținerii spațiilor verzi și reamenajării zonelor destinate copiilor.
România
Un nou studiu realizat de organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra modului în care își petrec copiii timpul în afara școlii. Astfel, se conturează o imagine a unei generații tot mai obosite, dar profund conectate la mediul digital.
Sănătate
Odată cu creșterea temperaturilor și intensificarea radiațiilor solare specifice lunii mai, medicii de la Spitalul Militar „Dr. Victor Popescu” Timișoara atrag atenția asupra importanței protecției pielii împotriva efectelor negative ale expunerii la soare.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță extinderea ofertei educaționale pentru sesiunea de admitere 2026, prin introducerea a șase programe noi de licență și a unui program de masterat. Potrivit universității, patru dintre noile specializări sunt unice la nivel național.
Ştiri din Timiș
Actorul Ion Rizea este noul director interimar al Teatrului Național Timișoara (TNTm). Mandatul său interimar a început vineri, 1 mai 2026, ca urmare a preluării funcției de manager al Teatrului Național din București de către Ada Hausvater, cea care a condus Naționalul timișorean în perioada 2005 – 2026. În tot acest timp, Ion Rizea a fost director general adjunct. În acest moment, situație fără precedent, trei dintre cele patru instituții de spectacol din Palatul Culturii au directori interimari: Teatrul Național, Opera Națională și Teatrul Maghiar.