Asociaţia Pieces of Heaven îi invită pe timişoreni să-şi îndrepte atenţia în această perioadă către persoanele care nu au un acoperiş deasupra capului, pentru ca şi aceşti oameni să descopere măcar puţin din bucuria Crăciunului. Reprezentanţii asociaţiei strâng bani pentru a cumpăra alimente pentru persoanele fără adăpost. Cei care fac donaţii pot participa şi la împărţirea pachetelor şi vor contribui astfel la împodobirea bradului de Crăciun al oamenilor străzii.
Persoanele nevoiașe din Timișoara vor avea parte de o masă caldă cu ocazia sărbătorilor pascale, oferită de către Asociația Speranță și Acțiune. Asociația a identificat 24 de persoane care trăiesc de pe o zi pe alta, cu venituri mici, cărora le oferă o masă caldă cu preparate pascale, pregătită de o firmă de catering din oraș.
Poliţiştii locali din Timişoara au descins, miercuri dimineaţa, în fostele anexe ale Unității Militare din Calea Aradului, lângă Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, unde existau sesizări că foarte mulţi oameni ai străzii locuiesc ilegal.
Poliţiştii locali, împreună cu angajaţii Retim, au descins, marţi dimineaţa, pe strada Orion, unde mai mulţi oameni ai străzii îşi ridicaseră colibe în jurul cărora depozitau deşeuri.
Peste trei sute de oameni au înnoptat, numai săptămâna trecută, la adăpostul amenajat de Primăria Timişoara pe strada Învăţătorului pentru persoanele care nu au un acoperiş deasupra capului, pentru ca acestea să nu îngheţe de frig afară pe perioada iernii.
Eveniment
Luni, 15 decembrie, în jurul orei 17:30, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit la un accident rutier produs în Remetea Mare. UPDATE. Victima a răspuns manevrelor de resuscitare
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată în istorie, Consiliul Județean Timiș semnează mai multe parteneriate de asociere cu diverse primării pentru a le susține investițiile.
Capitală Culturală
Proiectul caritabil „Crăciunul lor în mâinile tale” revine în această iarnă cu o nouă ediție, având ca obiectiv sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, în perioada sărbătorilor de Crăciun. Inițiativa a fost lansată în urmă cu peste 15 ani de o echipă de tineri voluntari și este susținută de Asociația ProgressOn Youth Power, alături de parteneri și colaboratori din comunitate.
România
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă, acesta supraviețuind astfel celei de-a cincea încercări.
Ştiri din Timiș
Târgul de Crăciun din comuna Variaș se deschide luni, 15 decembrie, marcând începutul unei perioade dedicate bucuriei sărbătorilor de iarnă. Evenimentul reunește locuitorii din Variaș, Gelu și Sânpetru Mic, într-un cadru festiv plin de lumină și emoție.
Turism
Site-urile, blogurile și aplicațiile digitale cu profil gastronomic din Banat sunt invitate să reprezinte regiunea în competiția internațională „Top Foodie Websites 2026”, organizată de Institutul Internațional de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism (IGCAT).
Ştiri din Timiș
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Universitatea Națională de Muzică București și Doomstriker România organizează marți, 16 decembrie, concertul caritabil „Lumina Sfântă din Noi”. Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru achiziționarea de proteze mioelectrice pentru Ciprian Balici, artist liric la Opera Națională Timișoara, care a suferit un accident grav în septembrie 2023.
Capitală Culturală
Memorialul Revoluției din Timișoara organizează, joi, 18 decembrie, de la ora 18, primul concert dedicat eroilor-martiri ai Revoluției, intitulat „Noi nu murim”.