CLUJ-NAPOCA. Peste 3.000 de persoane s-au înscris la examenul de titularizare care va avea loc în 15 iulie în judeţul Cluj, numărul de posturi titularizabile fiind de 303, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.
Conducere nouă la Inspectoratul Şcolar
Judeţean Timiş. Cei numiţi de Ministerul
Educaţiei şi Cercetării au primit la
începutul acestei săptămâni
hârtiile cu numirile pe post.
Cadrele didactice nu mai fac grevă marţi, iar
lucrarea scrisă la limba română, din cadrul
tezelor unice, a fost reprogramată de pe 5 mai pentru
joi 7 mai, a precizat, luni, ministrul Educaţiei,
Ecaterina Andronescu.
Testarea psihologică anuală a cadrelor didactice,
desfăşurată de Centrul Judeţean de
Asistenţă Psihopedagogică a scos la
iveală un număr de 23 de profesori a căror
compatibilitate cu meseria de cadru didactic este pusă
la îndoială, din cauza comportamentului acestora
în relaţia cu elevii şi colegii.
Pachetul legislativ propus de Comisia
prezidenţială pe
învăţământ, condusă de
Mircea Miclea, prevede, pentru
învăţământul preuniversitar, ca
admiterea să fie organizată de licee, iar la
finalul fiecărui ciclu şcolar să fie
susţinute evaluări, inclusiv după terminarea
grădiniţei.
prezidenţială pe
învăţământ, condusă de
Mircea Miclea, prevede, pentru
învăţământul preuniversitar, ca
admiterea să fie organizată de licee, iar la
finalul fiecărui ciclu şcolar să fie
susţinute evaluări, inclusiv după terminarea
grădiniţei.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.