Politicienii romani se intrec sa le explice tinerilor care pica pe capete bacalaureatul in anul de gratie 2011 ce note au luat ei si cat de mult au muncit. Ultimul exemplu: presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase le-a dezvaluit tinerilor democrat-liberali cati de 10 a luat la bacalaureat.
Rezultate dezastroase la examenul de suplinitori din Timiş. Niciun candidat nu a reuşit să obţină nota 9 sau 10 şi doar 54% dintre candidaţi au reuşit să obţină note peste 5.
Ministerul Educatiei a anuntat luni rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor de dascali suplinitori in invatamantul preuniversitar. Rezultatele sunt mult mai slabe decat in anul precedent: doar doua note de 10, aproape jumatate din note - sub 5, iar 39 de note sunt de 1!
Promovabilitatea în Timiş, la examenul de titularizare, este de 33,02%. 240 de candidaţi vor obţine un post de suplinitor.
Profesorii care au corectat lucrările de la BAC, iar după contestaţie lucrarea a primit o notă mai mare sau mai mică cu peste 1,5 puncte, riscă să fie excluşi din învăţământ. În aceste zile o comisie de cercetare de la Inspectoratul Şcolar Timiş face o ancheta pentru a stabili cu exactitate dacă se justifică diferenţa extrem de mare a notei şi în ce fel vor fi sancţionaţi profesorii evaluatori.
Eveniment
Un adolescent de 15 ani din Cenei, județul Timiș, dat dispărut pe 19 ianuarie, ar fi fost găsit ucis. După descoperirea unor bunuri ale acestuia și a unor urme de sânge, polițiștii ar fi extins căutările și găsit trupul adolescentului îngropat într-o grădină. Suspecții ar fi trei minori, prieteni ai băiatului, aflați în custodia poliției.
2
Capitală Culturală
Cu mult înainte ca Banatul să fie definit prin arhitectură sau urbanism, acoperișurile au fost cele care au unit orașele și satele regiunii. De la Lugoj, o fabrică de țiglă a ridicat, la propriu, Banatul acoperiș cu acoperiș. Marca Muschong, ștanțată direct în lutul ars, a devenit sinonimă cu durabilitatea și cu munca temeinică, fiind prezentă timp de decenii pe case, școli, fabrici și clădiri publice.
Mapamond
Un tren regional a deraiat lângă Barcelona, după ce a lovit un zid prăbușit pe calea ferată din cauza ploilor abundente. Mecanicul a murit, iar aproximativ 40 de pasageri au fost răniți, cinci grav. Accidentul a avut loc în Gelida, pe fondul furtunilor puternice care au plasat regiunea sub Cod Roșu.
Utile
Miercuri, 21 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe proiecții și spectacole în oraș.
Eveniment
O femeie de 24 de ani din Timișoara, aflată într-o stare psihică instabilă, a vrut să se arunce de pe un bloc din Arad marți. Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
Capitală Culturală
Un copil care lovea mingea pe maidanul din Elisabetin avea să ajungă, peste ani, pe cele mai mari scene ale fotbalului mondial. Rudolf „Rudi” Burger rămâne una dintre figurile emblematice ale sportului timișorean și românesc, un fundaș care a purtat tricoul naționalei la trei Campionate Mondiale și a contribuit decisiv la gloria Ripensiei Timișoara.
Capitală Culturală
O invitație de „a citi, a asculta și a împărtăși, reafirmând puterea durabilă a cuvintelor de a lega locuri, oameni și istorii în Europa”: este ceea ce transmite Institutul Francez din Timișoara, organizând o nouă ediție a Nopții lecturii. Evenimentul are programe distincte pentru micii cititori și pentru cei mari, iar accesul este liber.