Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, consideră că nu a greșit cu nimic atunci când a muncit, neplătit, împreună cu șoferul Vasile Paraschiv, timp de 1.417 ore, în 2015. El susține că reprezentanții PSD dau dovadă de o „obrăznicie patologică” cerând ITM să declanșeze un control la Primăria Timișoara și Poliția Locală.
Amendat în trecut de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a considerat că primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a avut o postare rasistă pe Facebook, pe edilul-șef al municipiului se pare că iarăși l-a luat gura pe dinainte, atunci când a afirmat că el și șoferul său au efectuat, fiecare, câte 1.417 ore suplimentare, în cursul anului 2015. Potrivit Codului Muncii, pentru depășirea numărului maxim de ore suplimentare ce pot fi efectuate, angajatorii lui Nicolae Robu și șoferului Vasile Paraschiv riscă o amendă consistentă.
Unul dintre parcurile emblematice ale Timișoarei – Parcul Botanic – arată într-o stare jalnică. Din cele peste 1.000 de specii de copaci și plante ce odată se găseau aici, acum abia mai există puțin peste 200, iar infrastructura este la pământ: nu există iluminat electric, iar aleile sunt praf. Cel puțin trotuarele vor fi reparate în acest an, susține primarul Nicolae Robu, până când primăria va găsi 12 milioane de lei, bugetul estimat pentru reabilitarea întregului parc.
Modul în care a fost aprobat bugetul Timișoarei din acest an, la limită, cu ajutorul surprinzător al viceprimarului PSD, Traian Stoia, a cauzat și va continua să cauzeze multe discuții. În ultimele zile se vorbește tot mai mult despre faptul că PSD ar putea ataca în instanță modul de aprobare a bugetului Timișoarei, ceea ce ar duce, implicit, la anularea hotărârii. Primarul Nicolae Robu susține că ar fi criminal dacă social-democrații ar face acest lucru și ar avea și câștig de cauză.

Sănătate

Ați fost mușcat de o căpușă? Iată ce trebuie să faceți
Odată cu sezonul cald, medicii se confruntă cu tot mai multe cazuri de mușcături de căpușe. Specialiștii Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara explică ce boli pot transmite acestea, cum trebuie îndepărtate și când este necesar consultul medical.

Sănătate

Boala Alzheimer începe cu simptome subtile. Medicii ne spun ce să urmărim
Boala Alzheimer nu înseamnă doar pierderea memoriei și nu debutează atunci când pacientul nu își mai recunoaște familia, ci începe mult mai devreme, cu simptome subtile. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara oferă indicațiile necesare. 2

Ştiri sportive

FOTO. CM2026 – ZIUA 17. Portugalia termină pe 2 în grupă și dă peste Croația în șaisprezecimi. Programul meciurilor
S-au încheiat meciurile din faza grupelor la Campionatul Mondial 2026, iar tabloul șaisprezecimilor este complet. Iranul, Coreea de Sud, Scoția și Uruguay sunt cele patru echipe clasate pe locul 3 care au ratat calificarea în faza eliminatorie. Nereușind să bată Columbia, Portugalia a terminat pe 2 și va da peste Croația.

Ştiri din Timiș

Interzis pentru tiruri pe drumurile naționale și pe autostrăzi din cauza caniculei, începând de duminică. Județele vizate
Camioanele de peste 7,5 tone nu vor putea circula astăzi, între orele 12 și 20, pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din 15 județe, inclusiv Arad și Hunedoara, din cauza caniculei. Sunt prevăzute însă mai multe excepții. 1

Ştiri din Timiș

Pompierii din Timiș merg să ajute francezii cu incendiile de pădure
ISU Timiș participă la o misiune de sprijin în Franța pentru combaterea incendiilor de pădure.

Turism

Zece dintre cele mai frumoase orașe antice din lume. Destinații unde istoria prinde viață
Lumea modernă impresionează prin tehnologie, arhitectură și ritmul alert al vieții urbane, însă există locuri care continuă să fascineze prin poveștile lor vechi de mii de ani. Orașele antice reprezintă adevărate ferestre către trecut, oferind posibilitatea de a descoperi civilizații dispărute, monumente impresionante și tradiții care au supraviețuit secolelor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 28 iunie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe filme în oraș și spectacole.

Eveniment

UPDATE. Două fete au fost lovite de mașină în localitatea Gelu din Timiș. Una a murit
Un accident a avut loc sâmbătă seara în localitatea Gelu din Timiș. UPDATE. O fetiță de 10 ani a murit 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici