tion.ro Web analytics

Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a început cu un pas în spate din partea primarului Nicolae Robu. Amenințat cu darea în judecată de mai multe companii din oraș, edilul-șef al Timișoarei a decis retragerea de pe ordinea de zi a proiectelor care prevedeau supraimpozitarea clădirilor nerezidențiale și introducerea taxei turistice. Totuși, primarul nu exclude organizarea unei noi ședințe de plen până la finele acestui an.
Primarul Timișoarei Nicolae Robu propune o listă de proiecte pentru anul 2018. Nicolae Robu spune că vor fi lucrări mari în continuare în oraş, dar nu vor produce atâta deranj cât au produs reabilitarea pasajelor Jiul și Popa Șapcă. Edilul Timișoarei spune că în 2018 va începe construcția Pasajului Solventul, va fi lărgit la patru benzi Bulevardul Sudului și se va face și un stadion care va ajunge în final la 15.000 de locuri în zona Buziașului. Şi asta nu este tot. 
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că în Timișoara există în acest moment, conform datelor deținute de Primăria Timișoara, peste 125.000 de mașini înmatriculate în municipiu, la care se adaugă mașinile care tranzitează orașul sau care sunt înmatriculate în alte județe, dar sunt deținute de persoane care locuiesc și lucrează în Timișoara. Totuși, el a uitat să spună că față de anul trecut, numărul acestora a scăzut semnificativ.

Sănătate

Știați că hepatita B poate duce la cancer hepatic? Medicii explică rolul vaccinării
Medicii Spitalului Victor Babeș din Timișoara ne explică despre vaccinul împotriva hepatitei B, în cadrul campaniei de informare privind prevenția bolilor infecțioase.

Ştiri din Timiș

Peste un an și ceva, timișorenii vor putea face sport pe terenul multifuncțional de pe Bogdăneștilor. Opt oferte la licitație
Primăria Timișoara a scos la licitație amenajarea unui teren multifuncțional pe Calea Bogdăneștilor, o investiție de aproape 1,5 milioane de euro. Opt firme și asocieri au depus oferte pentru transformarea terenului viran într-un spațiu public modern.

România

Bolojan spune că se va reduce numărul de comune dacă administrațiile nu devin mai eficiente
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în lipsa unor măsuri de eficientizare a administrației publice locale, se va ajunge la reducerea numărului de comune, scrie Agerpres. 2

Eveniment

Bărbat urmărit de autorități, descoperit de jandarmi într-un parc de copii din Timișoara. Agitația l-a dat de gol
Un bărbat urmărit de poliție a fost prins ieri, de jandarmii din Timișoara, chiar într-un parc de copii de pe bulevardul General I. Dragalina.

Eveniment

Amenzi de peste 150.000 de lei în Timișoara: controale dure pe șantiere pentru protecția mediului și disciplina în construcții
Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții au intensificat, în ultima lună, controalele pe șantierele din Timișoara. Oamenii legii au verificat respectarea legislației privind gestionarea deșeurilor, protecția mediului și deținerea documentelor legale necesare desfășurării lucrărilor. 1

Ştiri din Timiș

Timișoreanca Ana Maria Moldovan s-a calificat în semifinala Selecției Naționale Eurovision România 2026
Ana Maria Moldovan, o tânără artistă din Timișoara, s-a calificat în semifinala Selecției Naționale Eurovision România 2026 cu piesa „Aripi să zbor”, o compoziție scrisă de ea. 2

Lugoj

Lugoj: Militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, uniți pentru viață într-o amplă acțiune de donare de sânge
Solidaritatea și spiritul civic au fost din nou la înălțime la Lugoj, unde militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au demonstrat că implicarea salvează vieți.

Eveniment

Mașină de 50.000 de lei, căutată de autoritățile din Austria, oprită la vama Moravița
O mașină în valoare de aproximativ 50.000 de lei, căutată de autoritățile din Austria, a fost oprită la vama Moravița, în timp ce încerca să intre în România.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici