Proaspătul director interimar al STPT, Nicolae Bitea, a ținut să îi mulțumească public primarului Nicolae Robu, pentru că a dispus din concediu ca Primăria Timișoara să vireze 6 milioane de lei – din datoria care se ridică în prezent la 14 milioane de lei -, banii fiind folosiți pentru plata majorității salariaților, excepție făcând personalul TESA, adică aproximativ 200 din cei 1.000 de angajați ai societății.
Regăsit „în zbuciumul, dar și în liniștea mării, în împăcarea-i nepereche cu sine însăși”, Nicolae Robu spune că a aprobat, de undeva de sub un palmier, să se plătească toate salariile celor peste 900 de angajați ai STPT, care nu și-au mai luat lefurile de două luni. Primarul Timișoarei a făcut anunțul pe Facebook, unde a ținut să precizeze și faptul că se consideră un manager performant, care a reușit să țină Timișoara pe linia de plutire, deși încasările instituției sunt mai mici ca în alți ani.
Eveniment
Incendiu în Coșteiu de Sus. Pompierii intervin pe 30 hectare de pădure și pășune împădurită. Focul continuă la litiera de pădure.
Eveniment
Un accident în lanț a avut loc pe DJ 592, miercuri după-masă, între Moșnița Nouă și Chevereșu Mare, după ce un șofer a intrat cu mașina într-un autoturism care circula în fața sa, iar acesta a fost proiectat într-o altă mașină.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru modernizarea drumului județean DJ 592, pe tronsonul dintre Moșnița Nouă și viitoarea conexiune cu Autostrada A9, care vizează îmbunătățirea capacității de trafic și a siguranței rutiere în zonă.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a făcut un nou pas în realizarea primului adăpost pentru animale construit de instituție, după ce, miercuri, 25 martie, a fost aprobată documentația tehnică necesară pentru investiție. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate (SF), a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru proiectul care va fi realizat în satul Grabaț, comuna Lenauheim.
Ştiri din Timiș
Horticultura ar urma să întrețină și în următorii patru ani spațiile verzi din zona centrală a Timișoarei. Primăria pregătește atribuirea directă a contractelor, care includ și toaletarea arborilor, cu acorduri-cadru de peste 26 de milioane de lei anual, fără TVA.
Eveniment
Doi bărbați din Lugoj, de 71 și 74 de ani, au fost prinși în flagrant la braconaj piscicol pe lacul Surduc, marți dimineață. Aceștia foloseau plase monofilament și aveau circa 10 kg de pește și icre. Polițiștii au deschis dosar penal și au confiscat bunurile.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru construirea unui nou pod peste râul Bega, la Remetea Mare, și a unui drum de legătură între DJ 609F și DN 6, proiect care vizează îmbunătățirea siguranței și fluidizării traficului în zonă.
Utile
Lucrările la trotuare din Timișoara se extind pe noi străzi: PORR Construct intervine pe strada Lacului și pe străzile Grădinii și Fructelor, cu restricții de trafic pietonal și rutier începând din 25 martie. Intervențiile vizează refacerea carosabilului și a trotuarelor.