Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, vineri, că a solicitat inspectorilor Direcţiei de Mediu să efectueze controale împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu pentru a identifica marii poluatori din municipiu. În opinia edilului-şef al oraşului, Timişoara este supusă în acest moment unei poluări industriale „scandaloase”.
Lberalii din Timiș folosesc din ce în ce mai mult Facebook-ul pentru comunicare. După preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, care este aproape zilnic pe reţeaua de socializare, a venit rândul vicepreşedintelui filialei Viorel Coifan să anunţe pe Facebook că intenţionează să candideze pentru un post de senator.
După ce aleşii locali din Timişoara au aprobat recent un proiect de hotărâre care prevede concesionarea de spaţii în parcuri pentru terase şi vânzarea unor obiective aflate în proprietatea primăriei, cum ar fi Turnul de apă din Iosefin şi o aripă din Primăria Veche, primarul Nicolae Robu a explicat, marţi, şi cum ar putea fi valorificate acestea. Privaţii ar putea face „un restaurant extraordinar” la Turnul de apă, crede edilul.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, miercuri, că în perioada următoare vor fi alocate fonduri pentru reabilitarea energetică a clădirilor. El speră că, spre deosebire de fosta conducere a municipalităţii, actualii echipă de conducere va reuşi să absoarbă cât mai mult din cele aproximativ 20 de milioane de euro care vor fi alocate pentru acest domeniu Regiunii V Vest.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care este și președintele PNL Timiș, a transmis în weekend un nou mesaj pe Facebook. De această dată el face analiza ultimelor evoluții pe scena politică și oferă și o predicție privind decizia Curții Constituționale legată de validarea sau invalidarea referendumului.
Ştiri din Timiș
Pasionații de gastronomie sunt așteptați să-și demonstreze talentul la ceaun, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Ceaunelor, eveniment programat în 17 octombrie 2026, la Giarmata Vii. Organizatorii au deschis înscrierile pentru echipele care vor să intre în competiția gastronomică.
Utile
Sâmbătă, 3 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.
Ştiri din Timiș
Un incendiu a izbucnit vineri seara, la o hală de prelucrare a lemnului din localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș. Pompierii au fost anunțați în jurul orei 20:05, iar la locul intervenției au fost mobilizate echipaje din Lugoj, Făget și Buziaș. UPDATE. Incendiul a fost stins.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a intervenit pentru a solicita oprirea execuției americancei Christa Pike, condamnată la moarte în statul Tennessee, însă autoritățile americane nu ar fi răspuns solicitării înainte ca procedura de injecție letală să eșueze, relatează La Repubblica, citată de Agerpres. Execuția programată miercuri seara nu a putut fi finalizată, iar femeia, în vârstă de 50 de ani, a rămas în viață, în stare critică.
1
Mapamond
Liderii G7 au convenit vineri să elibereze, în următoarele patru luni, până la 100 de milioane de barili de petrol și produse petroliere din rezervele strategice, în încercarea de a reduce presiunea asupra prețurilor la carburanți, potrivit The Guardian. O cantitate importantă de motorină va fi pusă pe piață în primele 20 de zile. Decizia vine după presiunile administrației Trump asupra statelor europene pentru folosirea rezervelor de urgență.
3
Ştiri din Timiș
Un motociclist în vârstă de 49 de ani a fost rănit, vineri, într-un accident rutier produs pe strada Ciprian Porumbescu din Timișoara. Motocicleta acestuia a fost lovită de un autoturism care efectua o manevră de mers înapoi, apoi a fost proiectată într-o altă mașină.
Ştiri din Timiș
Zeci de elevi din Timiș au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta față de proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Protestul de vineri, 2 octombrie, a început la ora 15:00, în Piața Victoriei din Timișoara. Participanții au venit îmbrăcați în negru.
15