O nouă săptămână, o nouă rundă de inaugurări. Oficialii Primăriei Timişoara au marcat, luni, asfaltarea unui grup de cinci străzi de la periferia municipiului, în zona Calea Torontalului-Mehala.
În ultima lună, muncitorii Confort au turnat asfalt pe străzile A Rubinstein, Aurel Pop, E. Neumann, A. Demian şi Marius Moga, iar reprezentanţii Elba au realizat reţeaua de iluminat. Valoarea totală a lucrărilor depăşeşte 800.000 de lei.
Primarul Nicolae Robu a vorbit, luni, despre existenţa unor reţele organizate ce au cuprins poliţişti, notari, judecători, procurori şi funcţionari de la Cartea Funciară şi Primăria Timişoara, care au acţionat în ultimii 24 de ani în domeniul imobilelor retrocedate, lăsând să se înţeleagă că o anchetă amplă este în desfăşurare în acest moment, care va scoate în vileag modul în care clanurile au pus mâna pe imobile istorice de mare valoare din centrul municipiului.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat, luni, că va cere executarea silită a clanului Cârpaci pentru o amenda pe care acesta o are de 365.000 lei. În fapt, edilul șef al Timișoarei cere ca familia Cârpaci să cedeze, în contul aceste amenzi, secția Spitalului de Copii evacuată recent.
Dacă viceprimarul Traian Stoia l-a provocat duminică pe primarul Nicolae Robu la o discuţie „ca de la bărbat la bărbat”, edilul-şef liberal spune că nu mai are ce discuta cu colegul său de alianţă social-democrat. „Păi tocmai pentru că sunt barbat, n-am cum să mai stau de vorba cu dânsul vreodată, după toată mizeria la care s-a dedat la adresa mea”, afirmă Robu, care avertizează că luni va veni cu o replică de cu totul şi cu totul alt gen.
Un nou episod în lupta declanşată la vârful Primăriei Timişoara, după ce primarul liberal Nicolae Robu a cerut PSD să-i retragă sprijinul viceprimarului Traian Stoia pentru că nu mai poate conlucra cu el. Stoia a răspuns, duminică, acuzelor lansate zilele trecute de Robu. „Așa cum el afirmă despre mine că lucrez la Bega Grup, și eu pot spune despre domnia sa că lucrează la Politehnică sau la ACS Poli Timișoara, unde se comportă ca Berlusconi pe bani publici”, afirmă viceprimarul.
România
Într-un moment în care România se confruntă cu probleme economice, sociale și de securitate care necesită stabilirea unor priorități clare, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a ales să își consume energia politică printr-o moțiune simplă împotriva ministrului Culturii, András Demeter.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a deschis înscrierile pentru comercianții care vor să vândă flori de 8 Martie, punând la dispoziție mai multe amplasamente din oraș. Cererile se depun online sau la registratură până vineri, iar comercializarea va fi permisă în perioada 5–8 martie, în baza unui aviz și a taxelor achitate anticipat.
Ştiri din Timiș
Tot mai mulți pacienți ajung la medic în urma unor accidente casnice, căderi, traumatisme sportive sau dureri articulare apărute brusc. O entorsă aparent banală, o luxație sau o fractură pot provoca dureri intense și limitarea mobilității, iar uneori necesită intervenție imediată.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat preluarea unui teren din comuna Moșnița Nouă pentru a construi un Centru de zi destinat persoanelor adulte. Terenul are o suprafață de 2.364 de metri pătrați, este situat în intravilanul localității și este trecut în cartea funciară ca pășune.
2
Eveniment
Amenzi usturătoare au fost aplicate în Timișoara firmelor și proprietarilor care au amplasat bannere și panouri publicitare fără aviz sau care le-au ținut ilegal pe clădiri. Polițiștii locali au cumulat aproape 300.000 de lei de la începutul anului.
2
Eveniment
Un tânăr de 18 ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu o mașină condusă regulamentar de un bărbat de 47 de ani. În urma impactului, o fată de 13 ani a fost rănită, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală.
Ştiri din Timiș
Marți, 24 februarie 2026, Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș, statutar convocată şi constituită, a reales cu unanimitate de voturi în funcția de Președinte pentru mandatul 2026-2031 pe dna Florica Chiriță.
Utile
Miercuri, 25 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.