Festivalul Timfloralis, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 24-26 aprilie, ar putea fi reprogramat. Poate chiar spre sfârșitul lunii mai. Cel puțin așa își dorește primarul Timișoarei, care își sărbătorește și ziua de naștere în 28 mai. Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai scumpă și spectaculoasă ediție ar putea deveni un fiasco, dacă va avea loc atunci.
Banii nu contează atunci când primarul unui oraș vrea să le transmită un mesaj locuitorilor. O spune primarul Nicolae Robu, care s-a supărat la culme pe cei care cred că-și face campanie electorală pe timp de pandemie de coronavirus. Scrisoarea transmisă timișorenilor și lipită chiar și pe stâlpii din oraș este doar „un mesaj al primarului”.
Nu este stabilit oficial dacă dezinfectarea străzilor cu clor este utilă pentru combaterea coronavirusului, dar primarul Nicolae Robu susține că operațiunea continuă la Timișoara. Măcar se face curățenie ca la carte, apreciază edilul-șef. Municipalitatea a cumpărat soluția folosită de Brantner cu peste 6.000 de euro.
„Vom avea trotuare foarte frumoase în interiorul Inelului I”, ne amenință de ceva timp primarul Nicolae Robu. Drumarii SDM sunt la treabă chiar și pe perioada stării de urgență și au început să spargă și trotuarele de pe Bd. Republicii. Acolo se află prima pistă de biciclete din istoria orașului amenajată pe carosabil, care va fi pavată pe... trotuare.
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) lansează curând platforma eLicitațiiANAF, dezvoltată cu Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru vânzarea online a bunurilor sechestrate și confiscate. Noua platformă înlocuiește licitațiile fizice și permite participarea online a publicului.
Mapamond
Vaticanul a anunțat că acceptă transplanturile de organe și țesuturi de la animale pentru pacienții catolici, dacă sunt respectate normele medicale și etice și animalele nu sunt tratate cu cruzime. Documentul subliniază că nu există interdicții religioase privind utilizarea animalelor pentru xenogrefe și cere informarea pacienților despre riscurile acestor proceduri.
Ştiri din Timiș
Vila ridicată la Moșnița Nouă, despre care s-a spus că ar fi locuința președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, a dat naștere unor discuții mai ample despre averea și afacerile acestuia. Simonis susține că firmele în care este implicat în mod privat generează „zeci de milioane de lei cifră de afaceri și milioane de profit”, iar că imobilul respectiv ar fi, de fapt, o sală de evenimente.
Ştiri din Timiș
Bătrânii din Timișoara care nu au pe nimeni care să le poarte de grijă pot beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, printr-un program derulat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Asociația EnMaison.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o achiziție publică pentru furnizarea de biciclete clasice, biciclete electrice și o bicicletă cargo, într-un proiect finanțat din fonduri europene care vizează promovarea mobilității sustenabile în regiune.
Mapamond
Șapte câini furați au cucerit inimile a milioane de oameni online după ce au evadat dintr-o fabrică de carne din China și au pornit împreună într-o călătorie de 16 kilometri spre casă.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru realizarea documentației tehnice necesare restaurării ansamblului de la Banloc. Concret, autoritățile județene caută o firmă care să elaboreze toate studiile și planurile necesare pentru intervențiile asupra Castelul de la Banloc și a clădirilor din jur.