Reabilitarea străzii Stefan cel Mare din Timişoara a ajuns la final după un an de șantier, se fac ultimele remedieri înainte de recepţia lucrării, care ar putea avea loc săptămâna viitoare. Printre altele se înlocuiesc parțial noile borduri pe prima porțiune de drum dată în folosință, pe motiv că au fost sparte între timp, a fost decopertat și carosabilul pe unele bucăți, și se lucrează la gurile de canal.
Pe lângă bicicletă – aşa li se impune să circule celor care folosesc acest mijloc de transport, în anumite intervale orare, în centrul Timişoarei, în Piaţa Victoriei şi pe strada Alba Iulia. Restricţiile se aplică în fiecare an din luna mai până în octombrie inclusiv. Primarul Nicolae Robu face apel la respect în trafic.
Slabe şanse să ne plimbăm cu vaporaşele pe Bega odată ce se vor finaliza lucrările de reabilitare a malurilor pe bani europeni, după cum promiteau autorităţile locale. Adică vara aceasta, când ar trebui să se termine lucrările. Vom avea staţii pentru vaporetto, dar nu şi ambarcaţiuni care să oprească în ele. După o primă licitaţie ratată, reprezentanţii Primăriei Timişoara încă nu sunt hotărâţi ce fel de vaporaşe să cumpere...
Reprezentanţii Primăriei Timişoara cer Ministerului Mediului instalarea unor noi staţii de măsurare a parametrilor aerului în oraş, în vecinătatea companiilor Continental şi Azur. „Personal am percepţia că situaţia este mai bună, dar aş vrea să nu operăm numai cu percepţii, ci aş vrea să putem opera şi cu măsurători obiective”, declară primarul Nicolae Robu.
Vi se pare că în unele zone ale Timişoarei aerul a devenit irespirabil din cauza prafului de pe şantiere? Ei bine, măsurătorile de mediu vă contrazic, aerul e mai puţin poluat acum faţă de cum era... pe vremea fostului primar Gheorghe Ciuhandu. O spune actualul primar Nicolae Robu. „V-aţi păstrat pantofii, să vedeţi cum au fost înainte? V-aţi păstrat praful de pe maşini, de altădată? Contraziceţi măsurători obiective”, le transmite Robu celor care se plâng acum de praf.
Ştiri din Timiș
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Hope”, un thriller SF sud-coreean despre o comunitate izolată care ajunge să se confrunte cu o creatură misterioasă. Regizat de Na Hong-jin și cu o distribuție internațională din care fac parte Hwang Jung-min, Zo In-sung, Jung Ho-yeon, Michael Fassbender, Alicia Vikander și Taylor Russell, filmul a fost prezentat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și include mai multe secvențe filmate în Munții Retezat.
Eveniment
Arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani și i-ar fi cerut să se filmeze în ipostaze explicite. Este cazul unui bărbat de 27 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță noi restricții de circulație începând de luni, 28 septembrie. Strada Grigore T. Popa va fi închisă complet în timpul zilei, iar alte două străzi vor fi afectate ulterior de lucrări la rețelele de apă și canalizare.
Capitală Culturală
Timișoara devine, în această toamnă, gazda unei ample serii de evenimente dedicate culturii austriece. „Zilele Culturii Austriece la Timișoara” aduc în oraș proiecții de film, expoziții, întâlniri cu personalități culturale, prelegeri și concerte, într-un program care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 8 octombrie.
1
Eveniment
100 de euro, atât i-ar fi oferit un șofer unei polițiste de frontieră pentru a trece mai departe cu o remorcă încărcată cu utilaje agricole, deși aceasta nu respecta gabaritul legal. Incidentul a avut loc la Stamora-Moravița, pe sensul de intrare în România.
Mapamond
O explozie produsă vineri în cartierul Plaka din Atena a provocat prăbușirea parțială a unei clădiri și rănirea a trei persoane. Deflagrația a afectat și locuințe, magazine și mașini din zonă, iar cauza exploziei nu era încă stabilită. Două femei blocate într-o clădire alăturată au fost salvate și transportate la spital.