Dragostea, la fel ca primăvara, nu are vârstă. Pensionarii asistaţi de Serviciul de Ajutor Maltez din Timişoara vor sărbători Ziua Îndrăgostiţilor cu un bal de fărşang şi căsătorii pentru o zi.
Elevii olimpici la Chimie sunt premiați de Universitatea de Vest din Timișoara. Premiile nu sunt în bani, ci elevilor le este oferită posibilitatea de a accesa fiecare câte un loc bugetat la oricare dintre specializările de chimie ale instituției.
Minstrul Culturii, Kelemen Hunor, afirmă că în cursa pentru câştigarea statutului de capitală culturală europeană în 2020 s-au înscris trei oraşe din România, Timişoara, Iaşi şi Cluj, iar o decizie în privinţa municipiului care îşi va depune candidatura urmează să fie luată de minister anul viitor, pe baza strategiei şi proiectelor prezentate.
Misiune mai puţin obişnuită pentru pompierii de la ISU Banat. Aceştia au fost chemaţi, joi dupa-amiază, pentru a scoate din Bega o căprioară moartă, în zona centrală a oraşului Timişoara.
Odată intrată în vigoare, noua Lege a Educaţiei a început să lovească în cadrele didactice. Dacă Nicolae Robu şi Ştefan Drăgulescu (rectorii Universităţii Politehnica şi, respectiv, Universităţii de Medicină şi Farmacie) nu vor să aleagă între funcţia de parlamentar şi cea de rector la Timişoara, nici profesorii care au trecut de 65 de ani nu scapă de griji.