Accident cu… bucluc, duminică seara, pe drumul care leagă Timişoara de Utvin. O familie, soţ şi soţie, a observat o maşină, marca Opel, ieşită de pe şosea, aproape căzută într-un şanţ. Oamenii au oprit imediat, au încercat să îl ajute pe şofer şi s-au trezit cu un tânăr nervos, care, spun ei, duhnea a alcool. Acesta a dispărut până să ajungă poliţiştii, dar înainte să plece a încercat să fugă cu maşina celor care au oprit să îl ajute.
Un final tensionat, mai ales după fluierul final. Roş-albaştrii nu au digerat prea bine înfrângerea şi au acuzat firma de pază că nu le-a acordat protecţie după meci şi că agenţii de pază i-au înjurat. La rândul său, antrenorul Stelei, Niksa Bavcevic, a fost foarte vehement la adresa arbitrajului.
Autorităţilor române li se cer de la Bruxelles lămuriri privind un posibil ajutor de stat ilegal acordat companiei maghiare Wizz Air în cadrul contractului cu Aeroportul Internaţional „Traian Vuia”, după ce a primit o plângere în acest sens.
Reprezentanţi din conducerile Spitalului Judeţean Timişoara, Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, secţiei de hemodializă şi clinicii de urologie au avut deja primele discuţii cu privire la reluarea transplantului renal la Timişoara, iar pe secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean se amenajează în prezent un salon special pentru îngrijirile postoperatorii în transplantul renal.
Sunt familiarizaţi cu mediul online şi vor ca, în numai 24 de ore, să pună la punct trei aplicaţii care să le facă viaţa timişorenilor un pic mai uşoară. Asta au în comun designerii, programatorii şi bloggerii care se vor întâlni în acest sfârşit de săptămână la o nouă ediţie a Geekmeet24.