Conducerea clubului Politehnica Timişoara se pregăteşte pe toate planurile pentru meciul cu Steaua. Pentru a îmbărbăta atât jucătorii, cât şi suporterii, strategii clubului au realizat chiar si un videoclip.

Organizatorii festivalului Sziget, care va avea loc în perioada 10-15 august 2011 la Budapesta, au făcut publice o serie de alte nume mari care vor concerta în cadrul acestei manifestări. Printre noile atracţii se numără Amy Winehouse, Kasabian, Deftones şi Kid Cudi.

Profesoara de vioară Maria Cleşiu din Timişoara a câştigat Premiul Mentor pentru Excelenţă în Educaţie graţie rezultatelor deosebite pe care le-a avut cu elevii. Ea a primit premiul în cadrul unei ceremonii organizate în Turnul Croitorilor din Cluj Napoca, alături de alţi nouă profesori şi antrenori cu rezultate notabile. 

Centrul Regional de Afaceri va găzdui miercuri şi joi, 30 şi 31 martie,  una dintre cele mai importante conferinte de afaceri organizată în Timişoara. Peste 400 de persoane au ales să-şi aloce două zile pentru a descoperi idei de afaceri sau poveşti de succes care au prins viaţă în economia de după 1989. 

Conducerea Primăriei Timişoara doreşte să deschidă o nouă piaţă de maşini pe strada Grigore Alexandrescu, pe un teren aflat lângă Piaţa Mehala, unde inspectorii municipalităţii şi trupele de intervenţie ale Poliţiei Locale au descins, în noaptea de duminică spre luni, pentru a dărâma câteva construcţii ridicate, susţin autorităţile locale, ilegal. 

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 octombrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

România

SRI: Incendiul de la fabrica de armament Carfil din Brașov, un act de sabotaj coordonat de Rusia
Trei cetățeni străini sunt acuzați că ar fi participat la incendierea fabricii de armament Carfil din Brașov, în cadrul unei operațiuni coordonate de la Moscova. Doi dintre suspecți au fost arestați în Germania, iar al treilea a fost localizat în Polonia.

Ştiri din Timiș

A murit Traian Stoia, fost viceprimar al Timișoarei
Traian Stoia, fost viceprimar al municipiului Timișoara și fost consilier local din partea PSD, a încetat din viață luni dimineață, 26 octombrie, la vârsta de 82 de ani. 1

Ştiri din Timiș

Piața Mocioni, predată constructorului. Prima dată se verifică situația din subteran
Primăria Timișoara a predat amplasamentul pentru regenerarea zonei Piața Mocioni, însă lucrările nu încep imediat. În prima etapă vor fi verificate rețelele de utilități, după ce municipalitatea spune că a întâlnit în trecut diferențe între planurile existente și situația din teren.

Turism

Toamna are gust de trufe și vinuri locale. Experiențe gastronomice de descoperit în Ungaria, la doar câteva ore de Timișoara
De la excursii în pădure, în căutarea trufelor, până la degustări de vinuri în apropierea Lacului Balaton și plimbări cu bicicleta prin sate pitorești, Ungaria propune experiențe de toamnă pentru iubitorii de gastronomie și natură. Sfârșitul lunii octombrie și luna noiembrie sunt un prilej de a descoperi bucătăria locală, tradițiile rurale și regiunile viticole dincolo de traseele turistice obișnuite.

România

Admiterea la liceu 2027. Când se face repartizarea computerizată
Calendarul admiterii la liceu pentru anul școlar 2027-2028 a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, ierarhia județeană a absolvenților de clasa a VIII-a va fi publicată pe 9 iulie 2027, iar repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2027.

Eveniment

Prins cu 207 km/h între Voiteg și Jebel! Șoferul a rămas fără permis pentru 120 de zile
Viteză extremă pe drumul dintre Voiteg și Jebel. Un bărbat de 41 de ani a fost înregistrat de radar cu 207 km/h, pe un sector unde limita este de 70 km/h. Acesta a rămas fără permis pentru patru luni. 1

Ştiri din Timiș

Petiție pentru un Revelion fără artificii în Timișoara. Se cere protecție pentru animale și oameni
SENS Timiș a lansat petiția „Revelion 2027: Fără artificii în Timișoara!”, prin care solicită Primăriei Municipiului Timișoara și Consiliului Local renunțarea la utilizarea articolelor pirotehnice care produc explozii și zgomot puternic în noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie. Campania de strângere a semnăturilor continuă până la finalul lunii octombrie. 10