Miercuri seara, de la ora 21:30, la Manufactura va avea loc o petrecere tematică Pin Up Party şi lansarea oficială a radioului online Trei Ceasuri Rele, evenimentul urmând să aibe parte de piese din zona rock n roll, rockabilly, doo-wop, psychobilly, punk-rock şi surf .
La finalul săptămânii trecute reprezentanţii Continental AG au pus, la Timişoara, piatra de temelie a unei noi investiţii de 20 de milioane de euro. Iată că cei de la Continental au anunţat luni, cu ocazia unei întâlniri cu premierul Emil Boc, că doresc continuarea investiţiilor în România.
După săptămâni de incertitudine şi speranţă pentru admiratorii Reginei din Balcani, prezenţa artistei Lepa Brena la Ruga din Lugoj este încă neclară. „Nu pot să vă spun astăzi cu certitudine nici că vine, nici că nu vine Lepa Brena. Nu înţeleg presiunile imense care se fac în acest sens, chiar şi de ordin politic. Parcă cineva ar vrea să nu cânte. Nu am eliminat încă toate variantele de a o aduce pe artistă în faţa lugojenilor”, susţine primarul Lugojului, Francisc Boldea.
Cei trei elevi din Timiş care au obţinut nota 10 la evaluarea naţională au fost ales să continue liceul la secţii de matematică-informatică, în timp ce elevul care a obţinut cea mai mică medie din judeţ, 3,72, a ajuns la specializarea protecţia mediului, la un liceu din Lugoj.
Profesorii care au corectat lucrările de la BAC, iar după contestaţie lucrarea a primit o notă mai mare sau mai mică cu peste 1,5 puncte, riscă să fie excluşi din învăţământ. În aceste zile o comisie de cercetare de la Inspectoratul Şcolar Timiş face o ancheta pentru a stabili cu exactitate dacă se justifică diferenţa extrem de mare a notei şi în ce fel vor fi sancţionaţi profesorii evaluatori.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la Festivalul Medieval, la mai multe expoziții și spectacole.
România
Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seara, 15 octombrie, la Parlament, lista miniștrilor propuși și programul de guvernare al viitorului Cabinet. Audierile candidaților pentru funcțiile de ministru ar urma să aibă loc luni, 19 octombrie, iar votul de învestitură este programat pentru marți, 20 octombrie, potrivit informațiilor Digi24. Calendarul urmează să fie stabilit oficial de conducerile celor două Camere ale Parlamentului. UPDATE. Parlamentul votează marți învestirea Guvernului Niculescu.
Eveniment
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.
România
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.
Ştiri din Timiș
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.