Peste 60 de şcoli şi grădiniţe din România s-au întrecut în proiecte de mediu. În competiţie au intrat prichindeii dar şi elevii din clasele terminale de liceu, care pe parcursul anului şcolar 2010-2011 au desfăşurat acţiuni de voluntariat, de păstrare a unui mediu curat, campanii de ecologizare, de colectare şi valorificare a deşeurilor.
Peste o sută de timişorence au făcut joi seara cea mai atrenantă şedinţă de aerobic din viaţa lor. Timp de o oră, practicantele de zumba din oraşul de pe Bega au luat lecţii de la una dintre instructoarele în vogă ale disciplinei, turcoaica Sezi Yamac.
Mii de oameni au escaladat Muntele de Jazz încă de joi, prima zi a Festivalului Internaţional Garâna Jazz. Ediţia 2011 a fost deschisă de quartetul condus muzicianul timişorean Horea Crişovan cu un excelent recital.
Revoluţionarii din Timişoara şi Lugoj s-au adunat din nou în Piaţa Operei. De data aceasta, nemulţumirile lor au fost îndreptate către actuala guvernare şi preşedintele Traian Băsescu, pe care îi acuză că doresc să le taie indemnizaţiile lunare.
Pasionaţii de modă au parte de cea de-a doua ediţie din această vară a manifestării Fashion Fridays, evenimentul urmând să aibe loc vineri, 29 iulie, de la ora 22, la River Deck, cu colecţiile create de Andra Clitan, Alina Teglass şi Sofia Afrenie.

Ştiri din Timiș

Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean, luat în calcul pentru o funcție în viitorul Guvern
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.

Ştiri din Timiș

Încă o companie aeriană mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad, în perioada 2–22 noiembrie
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.

Eveniment

I-a trimis mamei unei fete de 14 ani o poză cu conținut sexual în care apărea fiica sa. Bărbat din Jimbolia arestat preventiv
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.

Ştiri din Timiș

Supermarketul de la fosta fabrică Kandia vine cu arbori și spațiu verde sacrificați. Primăria îi cere să „compenseze” pe Torontalului
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.

Cinema

Actrița Hilary Swank va deveni mamă pentru a treia oară, la 52 de ani
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.

România

Nicușor Dan: „Noul guvern ar putea fi votat marți”
Președintele Nicușor Dan estimează că noul guvern, condus de premierul desemnat Luca Niculescu, ar putea fi învestit marți de Parlament, în contextul acordurilor politice agreate între partide. 2

Cinema

„Școala altfel” la cinema. Animații, drame și documentare pentru elevii din Timișoara
Elevii din Timișoara pot merge la cinema în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Între 21 și 23 octombrie, Cinema Victoria și Cinema Timiș organizează proiecții pentru copii și adolescenți, de la animații pentru preșcolari până la filme documentare și drame pentru liceeni.

Sănătate

Gripă sau răceală? Medicii Spitalului CFR Timișoara explică diferențele și când pot apărea complicații
Gripa și răceala obișnuită sunt infecții respiratorii provocate de virusuri diferite, iar simptomele lor se pot suprapune. Medicii Spitalului CFR Timișoara explică prin ce se deosebesc cele două afecțiuni, ce complicații pot apărea și de ce antibioticele nu trebuie folosite pentru tratarea infecțiilor virale.